Cum a fost pe Creasta Nordică în Piatra Craiului? Pe La Lanțuri și pe Brâul Ciorânga Mare

Salutare, prieteni

Sorin de la Edumont sunt.

Mai jos vă povestesc cum a fost în tura noastră pe creasta Nordică în Piatra Craiului.

Această tură e tipul acela de tură legendară, adică cea care rămâne în mintea ta zile întregi după ce ai terminat-o.

Este unul dintre cele mai solicitante și mai spectaculoase trasee din România și duminica trecută l-am parcurs cu un grup fantastic. 🙌


Echipa

Din cei 14 colegi de drum, 11 mai fuseseră cu mine în aventuri anterioare, unele dintre ele destul de grele. 💪

Asta înseamnă că știam bine cu cine am de-a face.

Înainte de a accepta înscrierea celor 3 colegi pe care nu-i cunoșteam, i-am evaluat prin discuții despre experiență, condiție fizică și echipament. 🎒

Am avut o mică emoție reticență legată de participarea Adrianei, așa că i-am trimis câteva programe de antrenament pe care să le facă înainte de tură.

Scopul lor a fost să o antreneze, dar să o și evalueze.

Mi-a confirmat că le poate face! ✅ Asta mi-a validat decizia de a accepta înscrierea ei.

Apropo: Eu, înainte de ture (în special de cele grele), fac recomandări de antrenament pentru turiștii despre care am bănuieli că nu ar fi într-o formă fizică ideală pentru excursia la care s-au înscris.

Să vii pregătit în turele dificile este o formă de respect față de munte și față de grup și eu țin la asta. 🏔️


Gânduri la Plaiul Foii

Am plecat pe la 8:15 de la Cabana Plaiul Foii.

Știam că este o tură grea și că timpul nostru astăzi este limitat. ⏳

Creasta Nordică cu extraopțiunile “La Lanțuri” și Brâul Ciorânga Mare, adică pe partea vestică a Pietrei, nu este o tură în care putem “să o lălăim”.

Dacă pierdem timp pe tranzițiile stat-mers, dacă stăm prea mult în pauze, dacă stăm prea mult la poze, dacă nu ne mișcăm eficient, intrăm în noapte. 🌑

Și, când intrăm în noapte, în condiții de oboseală, apar riscuri pe care nu ni le dorim: accidentări, dezorientare, întâlniri cu animale sălbatice etc.

Anticipând “lălăiala” (e foarte frumos pe acolo și e ușor să te fure peisajul) am spus grupului chiar atunci:

Trupă, avem tură grea astăzi și timpul este prețios.

Am nevoie ca atunci când vă zic „ne punem în mișcare”, să ne punem în mișcare, nu să ne scărpinăm partea dorsală și să mai dureze 5 minute până plecăm.

Sunteți într-o tură pentru experimentați. Vă rog să vă comportați profesionist!”

Și am pornit la drum.

Primii kilometri i-am făcut cu ritm susținut, mai repede decât pe o tură obișnuită. 🚶‍♂️💨

Lipa, lipa spre refugiul Șpirlea

De ce?

Pentru că după Zaplaz, deplasarea devine lentă din cauza secțiunilor tehnice.

Doar pe prima porțiune puteam câștiga niște timp.

Turiști fericiți la Șpirlea

Și l-am câștigat.

În două ore și 30 de minute eram la intrarea în traseul la Lanțuri, după o pauză generoasă la refugiul Șpirlea. ✅

Zaplazul, un castel din stâncă în Piatra Craiului

Vremea era excelentă ☀️


Traseul La Lanțuri

La Zaplaz începe traseul “La Lanțuri” sau drumul lui Deubel.

Acolo traseul își schimbă complet caracterul.

Nu mai este doar o drumeție!

Acolo încep zonele de cățărare și suntem și aproape de pereții verticali ai Craiului, pereți care ne pot binecuvânta cu niște pietre venite de sus. 🪨

Fenomenul căderilor de pietre pe acolo, nu este o excepție, cum ai putea crede. Se întâmplă destul de frecvent, în special în week-end când traseul este aglomerat.

Ne-am pus căștile de alpinism. 🪖

Echipa la Zaplaz

Apropo: Deși traseul se numește La Lanțuri, acolo nu sunt lanțuri, ci sunt cabluri metalice fixate în stâncă.

Dar „La Cabluri” probabil n-ar fi sunat la fel de bine. 😄

Am urcat primul pe lanț!

Le-am explicat colegilor cum se plasează piciorul pe stâncă, cum se distribuie greutatea, câte puncte de contact ar trebui să aibă cu roca!

Unde să calce, unde să nu calce și la ce să fie atenți!

Am văzut că au înțeles și că aplicau cu succes ce le-am zis! 🙌 Raiul ghidului, ce să mai…

Andreea, pe primul lanț din traseu
După primul “lanț” coafura rezistă
Oana, într-o zonă expusă

Altfel se vedea pe fețele lor cât de încântați erau de zonele prin care urcau.

Traseul este foarte aventuros.

Și ei erau ca mine cu mulți ani în urmă când am parcurs traseul pentru prima dată. 🥹

Este un super traseu acest “La Lanțuri”

Traversăm zone expuse, urcăm hornuri, ne ținem de stânci pentru a înainta.

Paulică, fără frică
Vali, concentrat

Unii dintre noi sunt relaxați, alții sunt ușor emoționați, speriați (deși nu zic nimic)

Drumul lui Deubel este prilejul unor trăiri interne deosebite, este un prilej de dezvoltare personală și un loc în care poți face poze epice. 📸

Alina, pe lanțuri
Adriana, uneori trebuie să luăm stâncile în brațe
Și am trecut prin portal
Anca, când treaba era abruptă
Cristina, când treaba era expusă

La 11:00 am plecat de la Zăplaz, pe la 13:10 am terminat “lanțurile” și am ieșit în creasta Craiului.

Am stat două ore pe “lanțuri”, adică am avut un ritm excelent care, o să vedeți mai departe, a contat mult în economia zilei.

Tura era anunțată pe site ca fiind de 12-14 ore.

Hai să vă mai las niște poze că au ieșit prea fain.

Urcam spre cer și nu alta
Veselie și recunoștință pe lanțuri
Stânca a fost prietena noastră

Ce să nu faci când ești într-o tură cu ghid?

Pe porțiunea aceasta de traseu am avut și o mică dezbatere cu doi dintre colegi mai începători.

În timpul unei pauze, în loc să facă chestiile utile (odihnă, rehidratare și mâncare), ei s-au ocupat de poze și de alte chestii.

Când am dat semnalul că ne pregătim de plecare, deși pauza a fost generoasă, ei aveau sandwich-ul în gură.

S-au încruntat și au comentat decizia mea de a pleca.

Un lucru neprofesionist, adică.

Plătești un specialist, un ghid montan pentru expertiza lui și apoi nu o accepți!

Ignori faptul că ești într-un grup, și că indicația a fost dată pentru 14 persoane, nu doar pentru fundul tău.

Mega aiurea abordarea (desigur, din punctul meu de vedere).

Pentru că siguranța grupului primează, le-am zis că ne punem în mișcare și că ei pot mânca la următoarea pauză.

Le-am zis că nu o să stea 13 oameni pe loc să-i aștepte pentru că ei nu au făcut ce trebuie în pauză.

Da!

Așa fac de fiecare dată când întâlnesc poziționări din acestea, poziționări nașpa când ești într-un grup organizat, gen

“Ziua aceasta este despre mine și despre interesele mele. Grup? Ce grup? *uck dă grup.”

M-am mirat că trebuie să fac precizările acestea.

De obicei cei care vin în turele pentru avansați sunt colegi care înțeleg că tura este un loc în care egoismul personal nu-și are rostul.

S-au supărat!

Dar e ok!

Mai bine supărați acum, dar grupul termină traseul în siguranță pe zi, decât salvați de Salvamont cu un picior rupt pe la 12 noaptea pe munte.

Poate (și dacă) vor deveni și ei hikeri experimentați vor evolua și o să-și scoată ideile acestea eronate din cap.

Desigur acesta nu a fost singurul incident pe care l-am avut cu ei în această zi, altfel minunată.


Vârful La Om

La 13:10 am ieșit în creastă la Refugiul Șaua Grindului.

Refugiul Șaua Grindului

La 13:30 am ajuns pe vârful La Om ✅

Ce fain se vede lumea de acolo. 😍

Am luat pauză, ne-am făcut poze la vârf la 2.238 de metri, în cel mai înalt punct din Piatra Craiului. 🏔️

Am făcut poza de grup cu steagul românesc. 🇷🇴

Trupa pe vârful La Om

Toată lumea în formă, nimeni epuizat, toată lumea zâmbind.

Contează mult evaluarea aceea înainte de tură.

Contează să ai oameni potriviți în ture de genul.

Ne-am pus în mișcare pe creastă.

A fi sau a nu fi

Primii pași, eu i-am făcut cu emoție.

De ce?

Vântul bătea într-un anumit fel acolo sus. Ca înainte de o furtună.

“Mirosea” a vreme instabilă. 🌩️

Dar nu era așa de instabilă încât să dau semnalul de retragere.

Așa se vede creasta Nordică de La Om

Dacă atunci ar fi tunat chiar și o singură dată, ne-am fi întors La Om și am fi coborât pe la Refugiul Grind la Fântâna lui Botorog.

Asta pentru că eu sunt un ghid conservator când vine vorba de siguranță. Și na… îmi place să trăiesc. 😅

Creasta Craiului este ultimul loc în care vrei să fii atunci când vine o ploaie cu descărcări electrice. Nu ai unde să te retragi.

Dar, după vreo 15-20 de minute, vântul s-a oprit și atmosfera “pre” ploaie a dispărut.

Până la urmă vremea a ținut cu noi și nu a fost nevoie de planul B! 🙏


Creasta Nordică La Om -> Ascuțit

Dacă La Lanțuri e testul, Creasta Nordică e recompensa. 🏆

Mergi pe o lamă de calcar alb cu vederi spre Bucegi, Făgăraș, Iezer Păpușa cu acel sentiment că ești exact acolo unde trebuie să fii. 🌄

Alina și creasta Nordică
Urcările, ca urcările, dar coborârile au fost… delicate 😄
A fost greu pe acolo

Am găsit Rododendron înflorit pe creastă. 🌸 Fetelor le-a plăcut mult.

Bujorul de munte înflorit pe creastă

În rest tone de zone expuse, pus mâna pe piatră, urcat, dar mai ales coborât cu emoții. 😬

Un mini hornuleț pe creastă
Parcă urcam spre nori
Veselie pe traseu
Mergem într-un decor epic
Prin hornuri, spre vârful Țimbalul Mic

Reglarea ritmului de mers

După vreo oră de mers, am văzut că mergeam ineficient.

Se creea prea mult spațiu în mijlocul grupului. Cei din urmă rămâneau prea în urmă.

Avem nevoie să fac ceva ca să ne mișcăm mai repede! ⚡

Am aplicat o strategie simplă, dar eficientă:

Am mutat 5 colegi în față lângă mine, să mergem împreună, dar la ritmul lor.

I-am mutat pe cei mai “lenți”.

Ei nu erau lenți pentru că erau obosiți sau pentru că mergeau încet, ei erau lenți din proprie inițiativă: se opreau să se bucure de peisaje, făceau poze, video-uri etc.

Și, când se întâmpla asta, colegii din spatele lor trebuiau să se oprească.

Acolo creasta este îngustă și nu se poate depăși.

Și știi cum e? Un minut acolo, 15 secunde în partea cealaltă, se adună și grupul mergea încet.

Eu sunt 100% pentru poze, relaxare și “lălăială” în ture, dar dacă siguranța grupului este pusă în pericol de “lălăiala” respectivă nu o pot accepta.

Iar noi mai aveam o grămadă de mers 😄

Interesant traverseu, nu?
Dansul căștilor pe creastă
Cum e sculptat Craiului, frateeee

Cine ar fi crezut?

Colegii cu sandwich-ul egoist de mai devreme care erau printre cei 5 și au comentat și decizia de a-i muta în față.

I-am ignorat!

Diferențele de filozofie dintre noi excludeau un dialog logic și nici nu era momentul pentru un conflict acolo pe munte.

Conflictele pe munte nu duc la nimic bun!

Mutarea a fost bună și am început să ne deplasăm mult mai eficient ⏱️

Yeeeyy!

Pariul

Și atunci a venit pariul cu Anca. 😄

Discutam amândoi despre timp și i-am zis:

„Anca, pe la 17:00 ajungem la Ascuțit.”

Ea zice:

„Nu ajungem la 17″

Zic:

„Facem pariu? Dacă ajungem la 17 faci tu 10 flotări. Dacă ajungem mai devreme fac eu 20.” 🤝


Vârful Ascuțit

Am ajuns la Vârful Ascuțit la 16:30. Cu 30 de minute mai devreme decât ziceam eu.

Aproape 3 ore am stat pe creastă.

Așa se vede creasta nordică spre La Om de la vârful Ascuțit

Am făcut 20 de flotări avându-i martori pe colegii care se distrau de situație. 💪😄

Am făcut o pauză mai lungă la Ascuțit, am mâncat, am băut, am admirat priveliștea și ne-am făcut poze. 📸

Eram bucuros! 😊

Stăteam bine cu timpul, adică puteam coborî pe Brâul Ciorânga Mare, lucru care, de exemplu, în tura de anul trecut nu l-am făcut.

Varianta de rezervă era să coborâm pe Est La Fântana lui Botorog, prin Padinile Frumoase.

Dar pe acolo nu este așa de aventuros, pe acolo nu ne dezvoltăm personal ca pe Ciorânga Mare 😄

Pe vârful Ascuțit

Ne-am pus pe coborâre. ⬇️

Era 16:45, mergeam de aproape 9 ore.


Brâul Ciorânga Mare

Brâul Ciorânga Mare mi-a lipsit!

Nu mai fusesem pe el de ceva timp și uitasem cât de spectaculos este. 😍

Adică știam că este, dar nu mai simțisem demult cât de spectaculos este.

Intrarea este abruptă cu iarbă, pământ și jnepeniș
Apoi vin lanțurile
Trebuie atenție maximă pe Brâu

Mergi paralel cu pereții verticali ai Pietrei Craiului.

Calcar alb la stânga, gol la dreapta. Peisajul e de altă planetă. 🪐

Filozofia Brâului Ciorânga Mare într-o poză

Prima parte a brâului este abruptă — stânci, cabluri, mâinile pe rocă. 🧗

Bețele au stat pe rucsac, nu le puteam folosi încă.

După ce am trecut de această porțiune, terenul s-a lățit și s-a transformat în grohotiș.

Am început să folosim bețele!

Grohotișul este la el acasă

E de știu că Brâul Ciorânga Mare pe coborâre (dar și pe urcare) se parcurge mult mai ușor cu bețe decât fără — stabilitate mai bună, genunchi mai ușori, coborâre mai sigură 🥢✅

Și tot aici a apărut incidentul cu Cătălin. 🩸

Mă uit la el și văd că îi curge sânge pe mână.

„Cătă, ce-ai pățit?”

El nu avea mănuși de cățărare și nici bețe de drumeție.

Așa că la un moment dat a căzut și mâna lui a aterizat pe o stâncă ascuțită.

S-a tăiat ușor în podul palmei.

Am scos trusa medicală 🩹, i-am dezinfectat și bandajat rana, apoi i-am dat mănușile mele de cățărare ca să evităm alte tăieturi.

Am mers mai departe.

Am găsit și o limbă de zăpadă
Lanțuri din nou

Izvorul Căpitanului Orlowski

Când am ajuns la Refugiul Speranțelor, o bună parte din grup rămăsese fără apă. 😬

O chestie normală în turele lungi!

Dacă îți iei apă în așa fel încât să nu rămâi fără ea, îți mărești riscul pentru că trebuie să cari mult și asta te obosește.

În tura aceasta, eu am luat 2 litri, unii colegi și-au luat 3 litri și am avut și un coleg care și-a luat 4. Chestia depinde mult de preferințele personale.

„Sorin, am rămas fără apă. Este un izvor pe aici?”

Le-am zis că mai jos există Izvorul Căpitanului Orlowski, dar că s-ar putea să nu curgă.

E o loterie cu izvorul acela 🌨️

Și apoi am făcut puțin mișto de situație.

„Câți dintre voi nu mai aveți apă?”

S-au ridicat multe mâini. 🙋

„Să știți că dacă vă simțiți în pericol, eu pot chema Salvamontul să vină să vă salveze!”

Au râs și mi-au zis:

„Nu e nevoie de Salvamont, Sorin.” 😄

Am coborât, a mai durat vreo două ore și am ajuns la izvor.

Curgea — un firicel subțire, dar prezent. 💧

Cei însetați, eu printre ei, s-au dus la el și au băut apă cu mare poftă.

Pentru că debitul era mic, am stat acolo vreo jumătate de oră ca să ne umplem sticlele. ⏳


Final de tură

Am coborât prin pădure.

Am dat jos căștile de alpinism. 🌲

Nu mai era pericol de pietre venite de sus!

Am ajuns la Plaiul Foii pe ultimele raze de soare. 🌅

13 ore băture pe muchie a durat toată treaba!

Ne-am felicitat, ne-am schimbat, ne-am urcat în mașini.

A fost o zi pe care nu o vom uita ușor 🥹

Un traseu dificil, un grup care a performat și un final în siguranță, pe lumină, cu toată lumea teafără — mai puțin o tăietură la mâna lui Cătălin, dar acela e un detaliu biografic, nu un incident major. 😄

Peste ani și ani o să ne aducem aminte cu plăcere de această zi

Deja planificăm Creasta Făgărașului de la Bâlea la Moldoveanu, un alt traseu legendar.

Ne vedem acolo!


Datele tehnice ale traseului

Evaluez traseul de mai sus ca fiind pentru turiști experimentați 🥾.

Este unul pe care îl consider ca fiind greu, foarte greu 📈.

Traseul complet este:

Plaiul Foii – Refugiul Spirlea – La Zaplaz – Refugiul Șaua Grindului – Vf. La Om – Creasta nordică – Vf. Ascuțit – Brâul Ciorânga Mare – Refugiul Speranțelor – Izvorul Orlowski – Plaiul Foii

Datele traseului sunt: 📐 18 km, 📈 1.750 m sus-jos, ⏱️ 12-14 ore

Timpul este pur informativ, depinde mult de vreme și de pregătirea fizică a celui care merge pe traseu.

Traseul are multe zone expuse ⚠️, adică NU este potrivit pentru cei care au rău de înălțime 🛡️

Pro tip 💡:

Să aveți cu voi niște mănuși cu degetele tăiate 🧤 (de cățărare, dar merg și din acelea de sală sau de grădină) pentru un confort sporit atunci când puneți mâna pe stâncă 🪨 și pe cabluri ⛓️.

Desigur vă recomand să aveți echipament de munte adecvat atunci când mergeți pe Creasta Nordică. Mai multe despre asta AICI.

Vrei să vii și tu?

Turele pe Creasta Nordică din Piatra Craiului (ca toate turele mele de altfel) le fac cu evaluarea prealabilă a participanților.

Nu accept pe oricine și nu o spun ca să fiu exclusivist, ci pentru că siguranța grupului depinde de fiecare om din el. 🛡️

Dacă crezi că ești pregătit, verifică calendarul turelor și înscrie-te.

Dacă nu ești sigur dacă ești pregătit, scrie-mi și vedem cum facem ca să te pregătești.

Ne vedem pe munte! 🏔️

Sorin Rădan

Ghid Edumont

Albumul turei

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top

Vrei să afli secretele mersului pe munte?

În fiecare luni îți vom trimite un email legat de asta.
Vei învăța lucruri despre echipament, despre pericolele muntelui, despre siguranță, despre animalele muntelui etc.
Totul de la un ghid montan profesionist.
Bonus: Te vom anunța prin email atunci când lansăm excursii noi.