Astăzi vă povestesc despre drumeția pe care am făcut-o pe 5 iulie 2026, la Bâlea Lac.
Am “făcut” ce noi numim Coroana Vârfurilor la Bâlea și am urcat pe Vânătoarea lui Buteanu — unul dintre cele 14 vârfuri de peste 2.500 m din țara noastră. 🏔️
Am prins o vreme excelentă, o trupă de milioane și o zi în care am experimentat o tonă de lucruri noi.
Obiectivul zilei: vârful Vânătoarea lui Buteanu, 2.507 m
Legenda zice că e cel mai ușor vârf de peste 2500 metri de la noi. Și așa e, dar doar dacă o iei pe traseul direct, „de bunicuțe”. 😀
Noi am luat-o pe ocolite, prin căldarea Văiuga, ca să facem toată coroana de vârfuri de sus: Vânătoarea lui Buteanu, Capra, Iezerul Caprei și Paltinu.
Ca să experimentăm muntele mai pe îndelete!
Căldarea Văiuga
Prima parte a urcării a fost blândă.
Cam așa am plecat de la Bâlea Lac
Căldarea Văiuga e superbă — iarbă verde, stânci, liniște și chiar și zăpadă.
Căldarea Văiuga și vârful Netedu
Apoi blândețea s-a terminat.
Urcarea spre creasta Făgărașului, în porțiunea dintre Șaua Caprei și Vânătoarea lui Buteanu, devine abruptă. Stil pur alpin: stâncă și zăpadă.
Cam așa a fost trupa noastră în căldare. Apropo: panta din imagine este mai mare la fața locului
Hai afară la zăpadă în iulie, cu Radu
Lecție pe zăpadă
Da, zăpadă în iulie. În Făgăraș e ceva normal — limbile de zăpadă rezistă în căldări până târziu în vară.
Una dintre ele era fix pe o pantă abruptă, în drumul nostru.
Așa că am făcut o mică școală de munte, la fața locului: i-am învățat pe colegi cum se sapă trepte în zăpadă, ca traversarea să fie făcută în siguranță.
Toată lumea a înțeles, toată lumea a aplicat. Iar eu am supravegheat fiecare trecere, ca să nu existe probleme. ✅
Zăpada era înghețată
Apropo: astfel de lecții nu le înveți din cărți. Le înveți acolo, cu zăpada sub bocanc.
Pe creasta Făgărașului
Urcarea finală spre creastă a fost abruptă și ne-a dat ceva daune pe la picioare.
Hai că mai e puțin
Iuli, Alexandra și Valeria erau zâmbitoare, în ciuda efortului
Încă puțin și ieșeam din Căldarea Văiuga
Apoi am ajuns în locul în care parcă s-a deschis cerul: Pe creasta Făgărașului.
De acolo am văzut lacul glaciar Capra, Iezerul Caprei, creasta Piscul Negru – Mușeteica.
A fost fantastic.
Ne-am făcut imediat poze, ca să luăm cu noi acasă ceea ce vedeam acolo. 😍
E de știut că acolo, în zonă, sunt două vârfuri foarte apropiate: Vânătoarea lui Buteanu și vârful Capra.
Vânătoarea lui Buteanu în stânga, Capra în dreapta
Pe Capra se ajunge prin mers normal, de drumeție.
Spre Vânătoarea lui Buteanu, în schimb, sunt niște zone expuse, echipate cu lanț.
Acolo am supravegheat colegii la fiecare pas: cum să se țină de stânci, unde să pună piciorul și — la fel de important — unde să NU-l pună.
Alin, aflat la prima drumeție cu noi
Eu am urcat primul explicându-le colegilor cum se face
Roxana pe lanțuri
Anastasia, aflată la primul ei traseu pe munte! Felicitări! Te-ai descurcat de minune!
Și acum partea care m-a bucurat cel mai tare.
În zonele expuse, colegii se ajutau între ei ca niște prieteni adevărați. O mână întinsă aici, o vorbă de încurajare dincolo.
Nimeni nu i-a pus să facă asta. A venit de la sine.
Exact din momentele acestea se vede că în turele Edumont nu suntem doar un ghid și un grup de necunoscuți, ci suntem o gașcă ce se formează de la sine 💪
Alin fiind atent la urcarea Ioanei
Maria ajutând-o pe Roxana
Eu pe Alexandra
O bună parte din trupă era la botezul zonelor expuse — nu mai trecuseră niciodată prin așa ceva.
Au trecut cu toții cu bine.
Bravo, dragilor! Felicitări!
Un singur avertisment aici: zona respectivă nu este potrivită celor cu rău de înălțime.
Teo pe lanțuri
Alina și Oana cu vârful Mușeteica în spate
Alina și Ruxandra, pe stâncile de dinainte de Vârf
Am ajuns pe Vânătoarea lui Buteanu, la 2.507 m.
Din păcate, pe vârf ne-a întâmpinat o ceață mare, așa că nu am văzut mare lucru.
N-a fost nicio dramă.
Am stat, ne-am relaxat, și la un moment dat cerul s-a deschis puțin și am zărit spre zona Transfăgărășanului.
Gașca noastră pe vârf
Uite și un video de acolo cu grupul nostru vesel pe vârf.
Am făcut poza de vârf cu toții și apoi ne-am întors la lanțul de mai devreme, pe care de data aceasta l-am descățărat.
Cum se vede dinspre Buteanu spre Capra și Mușeteica
Nu au fost probleme, toți colegii au trecut cu bine.
E de știut că a coborî pe un lanț (sau de pe o stâncă) este mai dificil decât a urca pe el.
Vârful Capra
Când am ajuns pe vârful Capra, la 2.494 m, ceața s-a risipit.
Și am fost răsplătiți: am văzut spre vârful Negoiu (mergem pe 9 august 2026) și spre vârful Lespezi (mergem pe 6 septembrie 2026), cele mai înalte vârfuri din zona vestică a Făgărașilor.
Spre vârful Moldoveanu (mergem pe 30 august 2026) încă nu se deschisese orizontul, dar vârful Mușeteica se vedea superb.
Alexandra și Ioana, deja la drumeția a doua cu noi! Bine, feteleeee
Trupa veselă
Iuli și creasta Făgărașului
Ne-am relaxat, am făcut o pauză mai lungă, am stat la povești.
Am împărtășit păreri, impresii și sentimente.
Momentele astea de pe vârf leagă oamenii mai ceva decât orice team building. 😄
Echipa de organizatori
Iezerul Caprei
De pe Capra am coborât în faimoasa Șa a Caprei.
Acolo am întrebat colegii dacă e cineva obosit — din șa există o variantă de ieșire din traseu, direct spre Bâlea Lac.
Răspunsul trupei: nici vorbă. Mergem mai departe.
Îmi place la nebunie când aud asta. Înseamnă că selecția participanților a fost făcută bine 💪
A urmat urcarea spre Iezerul Caprei — vreo 20-30 de minute de urcat.
Iezerul Caprei văzut dinspre Capra
Și am fost recompensați pe măsură: ziua înaintase, ceața se risipise de tot, iar de pe Iezerul Caprei am văzut și vârful Moldoveanu, și Negoiu, și Lespezi.
Tot Făgărașul mare, la vedere.
Noi cu Moldoveanu în spate
Noi cu Negoiu, Lespezi și Cornul Călțunului în spate
Am făcut și un video cu o adevărată lecție de geografie montană.
Și poza de vârf.
Noi pe Iezerul Caprei
Ionuț pe Iezerul Caprei
Frica de înălțime
Tot acolo am avut și primele emoții legate de înălțime.
Ioana, una dintre colegele noastre de tură, mi-a zis că nu se simte confortabil. Pe Iezerul Caprei, zona i se părea foarte expusă.
E de știut că vârful acela nu este expus pentru cineva cu o toleranță normală la înălțime, dar Ioanei i se părea că este în pericol.
Ioana a mai fost cu noi într-o singură drumeție: cea de la Canionul Șapte Scări și Cabana Piatra Mare și știam că are frică de înălțime și că nu e confortabilă în zonele expuse.
Cu toate acestea, mi s-a părut ciudată situația.
Ioana tocmai urcase pe Vânătoarea lui Buteanu, mersese pe lanțul acela și pe creasta de lângă vârf care este mai expusă decât vârful Iezerul Caprei.
Cum de nu a avut probleme acolo?
Ce ciudat acționează frica de înălțime!
Ioana pe lanțul de dinainte de vârful Vânătoarea lui Buteanu
Lăsând asta la o parte, traseul care urma pentru noi, adică creasta dintre Iezerul Caprei și vârful Paltinu este foarte expusă.
Adică are porțiuni de câțiva metri care vin cu hău și în stânga, și în dreapta. Are și o zonă de cățărare!
Părea “groasă” treaba.
Una dintre variante ar fi fost ca Ioana să se întoarcă cu unul dintre colegi în Șaua Caprei și apoi să coboare la Bâlea Lac.
Am decis să nu facem așa.
Creasta spre Paltinu are o variantă de ocolire prin vale, pe jos, fără zone expuse.
Toată lumea în siguranță, nimeni pe dinafară. ✅
Așa că am decis ca Ioana și Alexandra (care și-a exprimat și ea dorința de ocolire) să meargă cu Alina prin vale, iar restul trupei pe creastă.
Alina este mâna mea dreaptă în drumeții, o colegă experimentată, așa că Ioana și Alexandra erau în siguranță cu ea.
Fetele pe poteca ocolitoare a crestei
Observă că nu am trimis-o pe Ioana singură prin vale pentru că o regulă de siguranță pe munte este:
Nu mergem niciodată singuri pe munte!
A fost ca în tura de pe Custura Sărății când nu l-am lăsat singur pe Dani.
Legat de frica de înălțime, eu cred că ea se tratează prin expuneri repetate și controlate la zone expuse.
Pas cu pas, tură cu tură.
A merge pe creastă acum ar fi fost peste posibilitățile de moment ale Ioanei — și e perfect în regulă așa.
Ioana, în condițiile date, tu ai făcut o tură extraordinară, mult mai grea decât cea făcută de colegii tăi! Felicitările mele! Ești o persoană foarte curajoasă!
Creasta cu hău spre Paltinu
Ne apropiam de finalul drumeției.
Creasta de la Bâlea este superbă și oferă exact ce promite: expunere, aer, adrenalină.
Anastasia la cățărat de stânci
Ruxandra pe creastă
Eugenia și Iuli într-un hornuleț
Alexandra pe creastă
Colegilor amatori de senzații le-a plăcut la nebunie.
Am făcut acolo și un video fain, și niște poze pe măsură.
Nu am stat mult. Vremea dădea semne că se strică, așa că am preferat să coborâm cât mai rapid la Bâlea Lac.
Jos ne-am felicitat, ne-am îmbrățișat, ne-am luat la revedere și am pornit încet-încet spre casă.
A fost o drumeție extraordinară.
Informații și sfaturi
Evaluez traseul de mai sus ca fiind de nivel intermediar 🥾 — potrivit pentru turiști începători curajoși și intermediari, care NU au rău de înălțime și au pregătirea fizică la zi.
Traseul complet este:
Bâlea Lac – căldarea Văiuga – vf. Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m) – vf. Capra (2.494 m) – Șaua Caprei – vf. Iezerul Caprei – vf. Paltinu – Bâlea Lac
Datele traseului sunt: 📐 6,5 km, 📈 700 m sus-jos, ⏱️ 6-7 ore (cu pauzele incluse)
Timpul este pur informativ, depinde mult de vreme și de pregătirea fizică a celui care merge pe traseu.
Traseul are zone expuse ⚠️, echipate cu lanț înainte de vârful Vânătoarea lui Buteanu, iar creasta dintre Iezerul Caprei și Paltinu NU este potrivită pentru cei care au rău de înălțime 🛡️
Vestea bună: creasta dintre Iezerul Caprei și Paltinu are o variantă de ocolire prin vale, evitându-se astfel marea majoritate a zonelor expuse.
În Făgăraș, chiar și în iulie puteți întâlni limbi de zăpadă ❄️ pe pantele din căldări, așa că mergeți cu atenție și, ideal, cu cineva care știe ce face.
Pro tip 💡: Să aveți cu voi niște mănuși cu degetele tăiate 🧤 (de cățărare, dar merg și din acelea de sală sau de grădină) pentru un confort sporit atunci când puneți mâna pe stâncă 🪨 și pe lanț ⛓️.
În fiecare luni îți vom trimite un email legat de asta. Vei învăța lucruri despre echipament, despre pericolele muntelui, despre siguranță, despre animalele muntelui etc. Totul de la un ghid montan profesionist. Bonus: Te vom anunța prin email atunci când lansăm excursii noi.