8 februarie 2026 Hansel și Gretel la vârful Omu. Rătăcire în White Out
Mai știți povestea lui Hansel și Gretel și cum au presărat ei firimituri de pâine pe drumul spre pădure ca apoi, folosindu-le, să-și găsească calea de întoarcere spre casă.
Problema lor a fost că păsările pădurii au mâncat firimiturile și ei nu au mai reușit să găsească drumul.
Cam așa ne-am simțit și noi când, întorcându-ne de la vârful Omu, am experimentat un white out.
Această postare este menită să vă facă conștienți de unul dintre pericolele pe care le putem întâlni iarna pe munte și anume:
Rătăcirea în white out, dezorientarea și imposibilitatea de a găsi drumul de întoarcere, deși tocmai am mers pe el.
White Out înseamnă când este ceață densă, tu vezi doar vreo 10-15 metri în jur!
Nu vezi nimic altceva decât zăpada, ceața și pe colegii tăi de drum.
Cam așa a fost ieri zona vârfului Omu!
Am început tura de dimineață pe o vreme faină cu vizibilitate bună și fără vânt.
După 3h de mers, pe la 2.300m, în șaua Cerbului s-a lăsat ceață.
Mă rog, noi ne-am “lăsat” în ea, pentru că am urcat spre zona respectivă.
A început un vânt puternic, gen 40-50 km la oră, vânt care ne-a făcut să ne punem ochelarii de ski (ar fi fost nasol fără ei)
Trupa era echipată corespunzător: colțari, piolet, cască de alpinism, haine, tot ce trebuie …
Așa că vremea nu ne punea probleme sau așa părea… că nu ne va pune.
E de știut că acolo traseul de iarnă nu mai este identic cu cel de vară (cel marcat cu stâlpi).
Și, să mergi iarna în zona aceea, zona vârfului Găvănele, pe cel de vară este foarte periculos.
Adică sunt 100, 150 de metri în care trebuie să mergi pe nemarcat.
În condiții de soare și vreme bună, deși e panta mai abruptă, nu e mare bai de trecut acolo, mai ales că, așa cum v-am scris mai sus, eram echipați bine.
La dus nu am avut probleme.
Erau și urme în zăpadă făcute de cei care au ajuns la vârf înaintea noastră, era destul de clar pe unde mergem.
Am ajuns pe vârf cu bine după vreo 4h și 30 de minute. Am făcut poze, ne-am odihnit, am mâncat, ne-am bucurat de reușită.
Am început să coborâm pe același traseu.
Și atunci am dat de bai.
Cum așa?
Păi exact ca în Hansel și Gretel, nu am mai găsit firimiturile de întors acasă.
Vântul puternic a mutat zăpada.
Și unde a muta-o el?
Exact pe urmele noastre de ajuns la vârf.
Și cum mergeam noi așa trilulilu… la un moment dat poteca a dispărut.
Am început să înaintăm reticent printr-o zăpadă peste glezne, zăpadă prin care nu mersesem atunci când, cu 45 de minute înainte, trecusem prin zonă.
Stânga, dreapta nu se vedea nimic.
În față nimic.
E descuranjantă situația. Ai sentimentul acela că te-ai pierdut.
Am oprit trupa!
M-am plimbat singur câțiva metri stânga, dreapta încercând să găsesc repere.
Nimic. Vânt, ceață și un teren alb.
Am simțit imboldul să-mi scot ochelarii de ski ca să văd mai bine.
M-am abținut. În condițiile acelea, nu se vede mai bine fără ei. Era doar mintea mea care îmi juca feste!
Cunosc foarte bine zona, dar fără repere, “cunoașterea” aceasta este cumva anulată.
Mi-am scos telefonul și am verificat cu GPSul poziția noastră în teren.
Eram unde trebuie.
Aud un coleg:
“Uite! Pe acolo e, uite un stâlp.”
El, fără să-și dea seama, propunea să mergem înapoi spre Omu.
Cam așa e într-un white out!
Apare dezorientarea!
Iar vântul acela turbat este un inamic al calmului!
Ne presează, ne forțează indirect să găsim drumul cât mai repede ca să plecăm odată de acolo.
De altfel, bănuiesc că într-un white out sentimentul de frică este destul de comun!
Folosind indicațiile aplicației legate de unde eram, intuiția și cunoașterea zonei, am ales o direcție și am mers pe ea ajustând-o în funcție de ce vedeam și de cum se simțea zăpada.
A fost cea câștigătoare!
În vreo 5 minute am găsit prin ceață traseul pe care am venit.
De reținut: Când mergem pe munte în zile cu vânt puternic, viscol, ceață este de luat în calcul o renunțare judicioasă înainte de atingerea obiectivului.
Cu cât înaintăm mai mult în ceață și vânt care transportă zăpadă cu atât riscăm să nu mai putem găsi traseul de întoarcere.
În altă ordine de idei, trupa de Omu a fost top!
Cei mai experimentați din grup au exersat mersul cu colțari și piolet.
Colegii mai începători au învățat tehnici de deplasare în condiții de iarnă folosind echipamentul tehnic.
Toată lumea s-a descurcat de minune și, fără să ne grăbim, în 8 ore și 15 minute eram la mașini.
Am mers 14 km și am urcat, coborât 900 metri.
Mulțumesc, participanților pentru că ați posibilă această zi!
Apropo: Când urcam spre Omu, în condițiile nasoale de mai sus, în șaua Cerbului, am întâlnit un turist îmbrăcat în blugi care cobora de pe vârf.
DA! Fără glumă! Era în blugi!
Mă rog… probabil greșise sezonul.
Dar nu cred… pentru că avea colțari în picioare.
Puși aiurea, desigur, gen i se mișcau pe ghete în timp ce călca.
Se zice să nu judecăm, dar…
WTF, man, WTF! Pe bune?
Iarna la -15 grade, la vârful Omu în blugi? Ej nebun?
Poate era Chuck Norris! Era prea scund să fie Zlatan Ibrahimovici 😀
Iarna continuă, prieteni! Haideți și voi pe munte!
Să ne vedem cu bine pe poteci,
Sorin Rădan
Ghid montan Edumont
Apropo: Vrei să mergi și tu într-o drumeție ca aceasta? Click AICI să vezi calendarul nostru de ieșiri în natură!
Hai și tu pe munte în drumeții! Efectul terapeutic este garantat!
Click AICI să vezi calendarul nostru de ieșiri în natură!
