Tre Cime di Lavaredo și Cadini di Misurina aka Clasica de Dolomiți

Salutare, prieteni

Sorin de la Edumont sunt.

Mai jos vă povestesc cum a fost în a doua zi, în a doua drumeție din excursia noastră în Dolomiți (29 mai – 2 iunie 2026), în drumeția de la Tre Cime di Lavaredo.

Tre Cime din Lavaredo

După un mic dejun copios la pensiune ☕🥞, ne-am pus în mișcare spre lacul Misurina 🌊.

Am parcat puțin mai sus de el și am luat autobuzul 🚌 care urcă tocmai până la 2.333 de metri, la refugiul Auronzo ⛰️.

Refugiul Auronzo, parcarea și Cima di Ovest

Ca și ieri, la lacul Sorapis, vremea era splendidă – un soare care pur și simplu te obliga să zâmbești ☀️

Imediat ce ne-am dat jos din autobuz, am început cu exclamările 😮:

„Mamă, ce fel e aici!”

„Cum se văd munții din jur!”

„Doamne, unde am ajuns!”

„Să moară John!”

Și, pozând cu foc, am pornit voioși pe traseu 🥾🎒.

Echipa excursiei noastre în Dolomiți, veselie pe traseu

Cu telefoanele încărcate și pregătite de poze și video-uri 📱

Să nu ratăm nicio amintire 📸

Planul a fost să facem turul Tre Cime di Lavaredo și, la final, cu cine mai are energie și dorință, să mergem și la punctul de belvedere de la Cadini di Misurina 🎯

Cine nu vrea la belvedere, rămâne la refugiul Auronzo la o mâncare caldă 🍝 și un prosecco 🥂

Așa a și fost 🙌

Refugiul Lavaredo

Mai întâi am trecut pe la Refugiul Lavaredo.

Poteca spre Refugiul Lavaredo
Noi lângă refugiul Lavaredo cu un fundal de poveste
Cât de pitoresc este acest cadru, nu? Refugiul Lavaredo

Șaua Lavaredo

Am urcat puțin și am ajuns în șaua Lavaredo. Apropo: italienii se referă la șeile de munte cu apelativul de Forcella 🇮🇹

Urcarea e lină și plăcută
Vedere din Șaua Lavaredo, în dreapta e Monte Paterno, în față se vede următorul refugiu

Fiind final de mai, poteca abia se dezmorțea după iarnă, iar în șaua Lavaredo era încă zăpadă – zăpadă care s-a pozat cu fetele noastre ❄️👩‍🦰

Cele 3 vârfuri ale lui Lavaredo se înălțau abrupt de lângă noi, ca trei giganți de piatră 🏔️✨

Ele sunt: Cima Piccola, Cima Grande și Cima Ovest.

Cima Grande are 2.999 de metri, adică un metru până la 3.000! 📈

În șaua Lavaredo

Pentru că suntem exact la granița cu Austria 🇦🇹, locurile au denumiri și în limba germană.

Totodată, în zonă se vorbește și o altă limbă străină: limba ladină 🗣️

Peste 30.000 de oameni o vorbesc și, apropo: contrar credinței necunoscătorilor, ladina nu este un dialect al limbii italiene.

Așa că, de fapt, locurile au, de fapt, 3 denumiri.

Atenție: Asta poate fi destul de derutant atunci când citești o hartă și vrei să te orientezi.

Refugiul Locatelli-Innerkofler

După vreo 2 ore de mers super lejer 🚶‍♂️, cu multe pauze de poze, mergând pe lângă Monte Paterno (Paternkofel în germană), am ajuns la refugiul Antonio Locatelli-Sepp Innerkofler sau, pe scurt, refugiul Locatelli-Innerkofler (Dreizinnenhütte în germană) 🏡.

Refugiul Locatelli-Innerkofler străjuit de Torre di Toblin și de vârful Sasso di Sesto

Refugiul era închis! 🔒 Dar da, acesta este prețul pe care îl plătim pentru că eram în afara sezonului.

Fără aglomerație, fără puhoaie de oameni, dar cu refugii închise 🤷‍♂️

Nouă ne place și cu refugii deschise și cu oameni mulți pe acolo, dar dacă ar fi să alegem, am alege cu refugii închise.

Făinuț acest refugiul Locatelli-Innerkofler (Dreizinnenhütte în germană)

Am făcut popas acolo și am mâncat ce aveam în rucsac 🥪

De acolo se văd două lacuri glaciare frumoase, cunoscute ca Laghi dei Piani (Bödenseen în germană) 💙💙.

Laghi dei Piani (Bödenseen în germană)

Tot de acolo se văd fain le Tre Cime 🤩.

Grotele de la Tre Cime

Am urcat deasupra refugiului, la faimoasele grote săpate în stâncă din Primul Război Mondial 🪨🎖️

Sunt chiar sub vârful Sasso di Sesto!

Ne-am transformat rapid în exploratori 🔦 și ne-am băgat capul prin fostele galerii militare ca să prindem cadrul acela genial de pe IG, unde cele Tre Cime sunt înrămate perfect de gura grotelor 🖼️📸

Momente ca acestea fac ca tot efortul să merite!

Eram toți cu gura căscată de ce se vede de acolo și am pozat și am filmat tot, ca să le arătăm și celor de acasă pe unde am fost 🤳✨

Victorie, am reușit!

Dolomiții, acum vreo 250 de milioane de ani, au fost pe fundul unei mări preistorice 🌊🦖

Acum vreo 60 de milioane de ani, mișcările plăcilor tectonice au împins aceste sedimente marine spre cer, formând Alpii, iar eroziunea continuă a apei și gheții le-a sculptat vârfurile spectaculoase 📐.

Cine este cel mai fain grup? Păiii noi suntemmmmmm!

Refugiul Langalm

După Grote, am luat-o încet spre refugiul Auronzo, doar că pe poteca ce trece pe la o cabană alpină faină:

Refugiul Langalm (cunoscut și sub numele de Malga Langalm sau Long-Olbe) 🪵

La ei, în sezon, putem servi mâncare tradițională specifică Tirolului de Sud 🍲

În excursiile trecute am mâncat niște deserturi faine aici.

Dacă este deschis, clar trebuie să te oprești pentru o pauză de masă, relaxare acolo.

Desigur, până am ajuns la el, a mai durat ceva, noroc că priveliștile asupra munților din jur erau de milioane.

Muntele Croda Rossa d’Ampezzo veghează din depărtare refugiul
În spatele nostru se vedeau, în depărtare, refugiul Locatelli-Innerkofler și grotele de la Tre Cime

Șaua Col de Mezzo

Am mai mers puțin și am ajuns la Forcella del Col de Mezzo, adică o altă șa montană.

Ce super se vedeau Cadini di Misurina! Ne-am oprit pentru o poză 📸 , probabil a mia oară pe ziua de azi 😀

În șaua Col di Mezzo cu Cadini di Misurina în fundal

Am mai mers puțin, dar cu priveliști epice, și am ajuns din nou la Refugiul Auronzo 🏪.

Lago di Misurina și Muntele Sorapis, se vedea și traseul pe care mersesem spre Lacul Sorapis
Cadini di Misurina pe traseu spre refugiul Auronzo

Dragoș, Ciprian, Alina P. și Iustina au rămas la refugiu la papa și relaxare 🥞☕.

Belvederea faimoasă Cadini di Misurina

Alina N., eu, Bogdan, Diana și Oana am pornit spre faimoasa belvedere Cadini di Misurina 🎯 – cireașa de pe tort a zonei 🍒.

Pe lângă potecă am găsit texte și denumiri făcute din pietre 🪨✍️.

Texte din pietre spre belvederea faimoasă

Desigur că am scris și noi Edumont! 🎒⛰️

Cei mai faini dintre cei mai faini

Apoi mergând mai sus am văzut locul în care a fost cazați:

Orașul Auronzo di Cadore și lacul Santa Caterina 🏘️💧

Ce priveliște!

Auronzo di Cadore și Lago di Santa Ecaterina

După vreo 30 de minute de mers, ne-am așezat la coadă la belvedere!

Da! Acolo se stă la coadă 🚶‍♂️🚶‍♀️🚶‍♂️

Locul este îngust și nu pot sta pe ele decât vreo 5-6 persoane, așa că oamenii merg pe rând la poză.

Point of view coada de la belvederea Cadini di Misurina

Noi am stat vreo 20 de minute la coadă, dar în sezon cred că se stă și o oră-două ⏳

Iar când am ajuns la belvedere… a fost bombăăăăă! 💣💥

Poze, video-uri, poze… voiam să luăm totul acasă 🎒🤩!

Echipa de șoc la Belvedere
Libertate la Belvedere
Diana și Bogdan la Belvedere
Echipa care a făcut posibilă excursia în Dolomiti

Vârfurile alea ascuțite și zimțate arătau de parcă eram pe platoul de filmare de la Lord of the Rings 🎬⚔️🌋

Final de drumeție

Ne-am întors la refugiul Auronzo super entuziasmați!

Ziua a fost perfectă!

Ne-am reunit cu colegii și am coborât din munte cu autobuzul 🚌👋.

Seara ne-a găsit în Cortina D’Ampezzo 🏔️, cea mai frumoasă stațiune din zonă 😍, la o pizza 🍕, la o înghețată 🍦 și la o plimbare 🚶‍♂️

E foarte frumos acolo ✨

Noi în Cortina D’Ampezzo, după pizza și înghețată

Și… cam așa a fost a doua zi din trip-ul nostru în Dolomiți 🇮🇹

Mulțumim cu plecăciune colegilor de tură 🙏

Potecile acestea, fără zâmbetul vostru, ar fi doar niște pietre goale ❤️

Altfel, saga de Dolomiți continuă și într-un post ulterior o să vă povestesc ce nebunii am făcut în ziua 3 din Dolomiți! 🏔️✨

Între timp, tu intră pe site AICI și vezi când avem programată următoarea excursie dolomițeană 💻👀

Trebuie să vii și tu cu noi data viitoare! 🎒🌲🥾

Datele tehnice ale traseului

Evaluez circuitul Tre Cime di Lavaredo, adică:

🏡 Refugiul Auronzo ➡️ Refugiul Lavaredo ➡️ Forcella Lavaredo ➡️ Grotele de la Tre Cime ➡️ Refugiul Locatelli-Innerkofler ➡️ Refugiul Langalm ➡️ Forcella del Col de Mezzo ➡️ Refugiul Auronzo

ca fiind unul potrivit pentru turiști începători și intermediari.

Dificultatea lui este mică-medie 📉

Sunt 11 km dus-întors, 450 metri de urcat și coborât 📏

Dacă mergi repede, o să-ți ia 3-4 ore cu pauze incluse 🏃‍♂️

Dacă mergi pentru o experiență turistică relaxantă, cu poze, cu pauze generoase, adică așa cum am făcut noi, atunci o să-ți ia 5-6 ore 📸

Traseul NU are zone expuse, adică este potrivit și pentru cei care au rău de înălțime 🛡️

Traseul Refugiu Auronzo ➡️ Belvederea Cadini di Misurina dus-întors are vreo 4,5 km ca distanță 🗺️

Sunt 200 de metri de urcat și coborât și, cu mers lejer, durează cam o oră și jumătate, două 📈

Nu uita însă să bugetezi și timpul de așteptare ca să ai acces la belvedere ⏱️

El poate fi mic, cum am prins noi, de 20 de minute, sau mare, de o oră-două, dacă este foarte aglomerat când mergi. ⏳

Pozele drumeției, doar 61

A fost foarte greu să selectăm pozele din album. A fost așa de frumos acolo!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top

Vrei să afli secretele mersului pe munte?

În fiecare luni îți vom trimite un email legat de asta.
Vei învăța lucruri despre echipament, despre pericolele muntelui, despre siguranță, despre animalele muntelui etc.
Totul de la un ghid montan profesionist.
Bonus: Te vom anunța prin email atunci când lansăm excursii noi.