NUMELE ȘI DETALII PE SCURT – ADMIN ONLY
Excursia Locuri misterioase din Piatra Craiului. Arcadele ireale de La Zaplaz
🗓 23 martie 2024, sâmbătă
⏳ o zi
💪 dificultate medie
💵 190 RON
POZA PRINCIPALĂ – ADMIN ONLY
Arcadele de la Zaplaz, un palat clădit în de natură în Piatra Craiului
MAIN VALUE PROPOSITION – ADMIN ONLY
POZELE – ADMIN ONLY
CUM ESTE PE ACOLO?
Traseul este cu pădure, cu un refugiu legendar și cu Piatra Craiului văzut de la câtiva metri
Ne vom poza cu arcadele carstice de la Zaplaz
Ne vom face prieteni noi
Vom face mișcare
Vom râde la glumele colegilor
Vom admira creațiile naturii
DESCRIEREA EXCURSIEI – ADMIN ONLY
DESCRIEREA EXCURSIEI
Dis de dimineață, ne suim în mașini și pornim spre satul Plaiul Foii, în județul Brașov.
Ne întâlnim acolo cu colegii care vin din alte orașe.
Facem cunoștință și pornim în drumeție.
Astăzi mergem în partea estică a Pietrei Craiului și vom urca pâna la Arcadele Carstice de la Zaplaz.
Este pur si simplu uimitor cum a clădit natura acolo. O să rămânem cu gura căscată.
E ca un palat în Piatră.
Traseul pe care vom merge ne va purta pașii pe la celebru refugiu alpin Șpirla.
Refugiul este un fost adăpost pentru bateria de tunuri situată acolo în al doilea război mondial.
Ahhh, dacă ar putea vorbi locul acela. Câte ne-ar putea povesti.
Este de știut că locul mistic intitulat La Zaplaz este pe traseul “La Lanțuri” din Piatra Craiului, poate cel mai greu traseu marcat din Romania.
Nu-ți face griji legat de asta, Zaplazul este în partea lui inferioară.
Noi nu vom urca până în zona dificilă a traseului.
CINE POATE PARTICIPA?
Este greu traseul? Nu, dificultatea traseului este medie.
Oricine poate susține un nivel de activitate fizică moderată poate participa. Dacă mergi pe jos des sau faci sport măcar o dată pe săptămână vei fi ok.
Vom merge 10,5 km. Vom urca și vom coborî 860 metri. În total, cu pauzele incluse, vom petrece pe munte 6-7 ore.
Traseul nu are zone expuse, deci pot merge pe el și cei care au rău de înălțime.
Luăm și copii cu noi în această excursie, de minim 11 ani. Pot fi și mai mici, dar să aibă deja trasee montane la activ.
Vom merge lejer, cu pauze de revenire la fiecare oră, cu pauze de poze.
Dacă te întrebi “Oare traseul acesta este potrivit pentru mine?” nu te mai întreba.
Completează formularul de înscriere de mai jos. El te va întreba câteva lucruri despre tine ca noi să stabilim dacă este ok sau nu.
Și, dacă nu este, o să-ți recomandăm altă excursie sau o să-ți returnăm banii plătiți pentru ea.
Excursia nu se adresează persoanelor cu condiție fizică slabă sau cu probleme medicale.
PROGRAMUL – ADMIN ONLY
PROGRAMUL
06:00 Plecăm din București
09:15 Ne întâlnim la intrarea în traseu cu cei care vin din alte orașe
09:15-16:00 Drumeția
16:00 Pornim spre casă
19:30-20:30 În funcție și de trafic ajungem în București
* acest program este unul informativ și poate suferi modificări.
ECHIPAMENTUL – ADMIN ONLY
ECHIPAMENTUL NECESAR
🎒Echipamentul obligatoriu pentru munte🥾
🔶bocanci de munte, rucsac
🔶pantaloni de drumeție (cu specificația pentru vreme răcoroasă, cu vânt sau cu specificația pentru vreme rece, de iarnă)
🔶două tricouri din material sintetic (sau două bluze de corp)
🔶polar de drumeție călduros, geacă impermeabilă
🔶căciulă, mănuși călduroase
🔶două bețe de drumeție cu rozete de zăpadă☝️
🔶parazăpezi, gheruțe antiderapante
🔶șapcă sau pălărie, ochelari, buf (bandană multifuncțională)
🔶mâncare. de exemplu: două sandvisuri, două banane, o ciocolată, un baton energizant
🔶apă, minim 1 litru sau termos cu ceai de 0.5-1 litru
🎗Echipament opțional recomandat 🧢
🔶frontală/lanternă
🔶cremă de protecție solară, strugurel de buze
🔶săruri de rehidratare (litorsal, de exemplu)
🔶bateria externă pentru telefon
☝️ Dacă ai nevoie să-ți cumperi echipament, te rugăm să citești articolul “Cel mai ieftin echipament pentru drumeții de o zi pe timp de iarnă“. El o să te învețe ce să iei și ce să nu iei.
☝️ Dacă ai nelămuriri legate de echipament, ți le vom rezolva cu drag. Da! Ne poți întreba și lucruri de genul “Eu am deja asta, asta și asta. Sunt bune?”. Click AICI să ne trimiți un mesaj pe WhatsApp (0747.992.344). Poți să faci asta oricând. Sau ne poți suna pe 0747.992.343 de luni până joi între 11:00 și 15:00.
VIDEO SECTION – ADMIN ONLY
VIDEO 1 – ADMIN ONLY
VIDEO 2 – ADMIN ONLY
VIDEO 3 – ADMIN ONLY
PREȚUL – ADMIN ONLY
CÂT COSTĂ EXCURSIA?
190 RON
Atenție: Prețul acesta este pentru situația în care tu poți ajunge cu mașina personală acolo unde începe traseul montan. El nu include costul transportului. Dacă ai nevoie de transport, acesta este 155 RON și îl vei plăti în plus. Vezi secțiunea Întrebări Frecvente de mai jos pentru detalii despre asta.
👉 Ghidajul pe munte cu ghid montan autorizat
👉 Logistica transportului
👉 Echipamentul colectiv: trusa de prim ajutor, spray-uri de apărare împotriva câinilor și urșilor, stații de comunicare
👉 Mini momente de educație montană
👉 Consultanță legată de achiziția echipamentului
👉 Transportul
👉 Dacă ai nevoie de transport, el te va costa 155 RON în plus. Vezi întrebările frecvente pentru detalii
👉 Cheltuielile personale
👉 Intrarea la obiectivele turistice, parcările
👉 Îți vom returna banii dacă ești nemulțumit de serviciile noastre. Nu-ți vom returna banii dacă vii în excursie cu echipament neadecvat.
👉 Îți vom returna banii dacă renunți cu 14 (sau mai multe) zile înainte de eveniment
👉 Dacă renunți din motive medicale, banii pot fi folosiți pentru plata unei excursii viitoare
👉 Dacă nu mai poți participa, suntem de acord să-ți găsești un înlocuitor
👉 Dacă excursia este anulată/reprogramată din cauza condițiilor meteo sau din alte motive, îți vom returna banii sau îi poți folosi pentru excursiile următoare
👉 10% reducere, maxim 40 RON, dacă mergi în două excursii în aceeași săptămână
👉 50% reducere pentru copiii mai mici de 16 ani la prima lor excursie cu noi
👉 95 RON reducere pentru o familie cu 3 membri (rude de gradul 1)
👉 190 RON reducere pentru o familie cu 4 membri (rude de gradul 1)
👉 Reducerile nu se pot cumula
ÎNTREBĂRI FRECVENTE – ADMIN ONLY
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
Pentru a te înscrie:
- Trebuie să completezi formularul de mai jos.
- În câteva minute o să primești un email prin care te vom invita să plătești excursia. Plata se poate face doar prin transfer bancar.
- Trebuie să faci plata în următoarele 24 de ore sau chiar azi dacă excursia este mâine. În caz contrar, înscrierea ta se va anula automat.
- Imediat ce plătești trebuie să ne trimiți un mesaj pe Whatsapp (0747.992.343) cu dovada plății, altfel noi nu voi ști că ai plătit și tu nu vei fi pe lista înscrișilor.
Plata excursiei este echivalentă cu acceptarea condițiilor excursiei de pe această pagină și cu semnarea contractului cadru de participare.
Mai este de știut că:
- Ne rezervăm dreptul de a selecta participanții în excursie, adică ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea ta.
- Dacă vii fără echipamentul obligatoriu (sau vii cu un echipament necorespunzător), ne rezervăm dreptul de a nu-ți permite să mergi cu grupul pe traseu.
- Dacă nu se înscriu minim 10 participanți pentru excursie, ne rezervăm dreptul de a reprograma sau de a nu o mai ține deloc. Acest lucru îl vom afla cu una, două zile înainte de plecare. În cazul acesta îți vom returna banii plătiți pentru ea sau îi vom păstra pentru o excursie viitoare. Tu decizi cum vom proceda.
În excursiile noastre participă persoane din toată țara, așa că noi NU asigurăm transport.
Însă oferim asistența tuturor celor care au nevoie de transport.
Uite cum vom face:
Când se apropie data plecării, în funcție de câți excursioniști sunt înscriși și de situația transportului fiecăruia alegem una din variantele de mai jos.
Oricare ar fi varianta aleasă, nu te stresa, noi o să ne ocupăm de toată organizarea!
Varianta A – Călătorim în regim Ride Sharing
adică în mașinile personale ale colegilor de excursie.
Varianta B – Mergem cu Microbuzul
Dacă suntem mai mulți fără transport, ne vom organiza și vom închiria un microbuz. În acest caz plecarea va fi din București. Dacă nu ai posibilitatea să ajungi acolo, te putem lua de undeva din drumul către munte sau îți vom căuta un loc în mașina personală a unui coleg care vine din zona ta.
Cât o să te coste transportul dus-întors?
Dacă nu ai transport, adică dacă nu poți să ajungi cu forțe proprii acolo unde începe traseul montan, transportul o să te coste 155 RON. Acești bani îi vei da în ziua excursiei colegului care a organizat închirierea microbuzului sau colegului în a cărui mașină vei călători.
Dacă vii cu mașina personală și iei și colegi în ea
Vei primi de la fiecare dintre ei 155 RON* pentru benzină și pentru că îi duci și îi aduci de la munte. Este un deal bun. Dacă iei 2 colegi cu tine, cu banii de la ei cam plătești benzina pentru tot drumul, adică ai transportul gratis.
Ce se întâmplă dacă nu-ți putem găsi un loc în mașina unui coleg sau în microbuz?
Da! Matematic vorbind situația aceasta se poate întâmpla, însă ce este cool este că s-a întâmplat extrem de rar, gen o dată pe an. Dacă se întâmplă, îți vom returna banii plătiți pentru excursie sau îi vom păstra pentru o excursie viitoare. Tu decizi.
*suma aceasta este calculată pentru drumul București-munte dus-întors. O mare parte din grup pleacă din București. Dacă plecarea este din altă localitate și costul transportului va fi diferit.
Ghidul
Ghidul acestei excursii este Sorin Rădan. El este ghid național și ghid montan atestat de Ministerul Turismului, atestat nr. 7603.
În afară de asta, Sorin este un ghid experimentat, un profesor pasionat și un bun cunoscător al muntelui.
Dacă vrei să înveți să mergi pe munte de la un profesionist, Sorin e omul tău. Nu știm dacă i-ai văzut tutorialele pe care le face despre munte.
Dacă ai nelămuriri legate de excursie îl poți contacta pe 0747.992.343 (telefon sau whatsapp). Îl poți suna de luni până vineri între 11 și 15, dar pe Whatsapp îi poți trimite un mesaj oricând. Click AICI să-i trimiți un mesaj pe Whatsapp!
Despre mersul pe munte în grup organizat
În majoritatea timpului, vom merge în monom, adică în șir indian.
Pe munte primul din grup va fi ghidul montan, iar ultimul din grup va fi ajutorul ghidului.
Atunci când ne aflăm în mișcare, din cauza ritmului de mers diferit al colegilor, ne vom separa în două grupuri:
- un grup care merge în față cu ghidul montan
- și un grup care merge mai în spate cu al doilea ghid sau cu ajutorul ghidului
Recomandarea noastră este ca tu să mergi cu unul dintre aceste grupuri.
Avantajul celor două grupuri este că tu poți oricând să-ți schimbi ritmul de mers.
Vrei să mergi mai repede? Te muți în grupul din față. Vrei să o lași mai moale? Mergi cu grupul din spate.
Din când în când, grupul din față va face pauze de regrupare, adică va aștepta să fie ajuns de grupul din spate. Atunci este momentul când poți face trecerea dintr-un grup în altul.
Înțelegem nevoia celor care au experiență montană de a merge mai repede înaintea grupului din față sau nevoia lor de a merge singuri între cele două grupuri pentru mai multă liniște, așa că:
Nu ne supărăm dacă ei depășesc ghidul din față sau rămân singuri între cele două grupuri.
Este de știut că atunci când aleg să facă asta, ei o fac pe propria răspundere, asta înseamnă că dacă li se întâmplă ceva atunci când aleg să se separe de cele două grupuri, ghizii nu pot fi considerați răspunzători de evenimentul respectiv.
Pe trasee, de obicei, facem pauze de 10 minute la fiecare oră de mers pentru odihnă și pentru poze și video-uri. La jumătatea traseului facem o pauză mai mare de 30-60 de minute pentru masă și odihnă.
Pe munte vom respecta nevoia colegilor de a auzi liniștea, de a se deconecta de viața de acasă și de a se conecta cu natura. Telefoanele vor fi pe silent/vibrații vor fi folosite doar în cazuri de “Arde. Trebuie să vorbesc neapărat”.
Nu vom asculta muzică pe traseu: nici la telefon, nici la boxe. Dacă îți place muzica pe munte, îți recomadăm să-ți iei căștile cu tine.
Disclaimer
Pozele și video-urile din prezentarea excursiei sunt făcute în ani anteriori și sunt cu titlu informativ. Te rugăm să le privești ca niște presupuneri și nu ca niște realități certe pentru ziua în care vom merge acolo.
Cum vor arăta lucrurile la fața locului la data excursiei depinde 100% de starea vremii și de alți factori pe care noi nu-i putem controla sau pe care nu-i putem ști atunci când anunțăm excursia, gen: prezența zăpezii, a florilor de un anumit fel, a vremii senine etc.
Contractul cadru
Informațiile prezentate pe această pagină se completează cu termenii și condițiile din contractul nostru cadru. Îl poți consulta AICI. Plata excursiei echivalează cu semnarea lui.
Ce facem dacă vremea este urâtă?
Dacă condițiile meteo sunt potrivnice și noi, ghizii, considerăm că grupul poate fi pus în pericol din cauza lor, ne rezervăm dreptul de a modifica programul zilei și traseul montan anunțat după cum considerăm noi de cuviință. Ne rezervăm dreptul de anula excursia (sau doar o parte din ea) sau de a o reprograma pentru o dată ulterioară. Dacă vremea este urâtă, dar noi considerăm că ea nu pune în pericol siguranța participanților, atunci vom folosi echipamentul obligatoriu pentru a ne proteja și excursia se va desfășura conform planului.
Modificarea programului excursiei
Privește programul excursiei ca unul informativ. În funcție de diverse evenimente ne rezervăm dreptul de a-l schimba după cum considerăm noi de cuviință! Adică, de exemplu, plecarea din București să fie la două noaptea (în loc de 5 dimineața) pentru că la ora 13 este anunțată o furtună pe munte și noi trebuie să începem traseul la 5 de dimineața ca să fim în afara zonei de pericol când începe vijelia. Sau, alt exemplu: drumul pe care trebuia să ajungem la destinație a fost închis de autorități. O vom lua pe un drum care durează mai mult și implicit se vor modifica: ora de plecare, ora de sosire, când facem traseul montan etc.
Acordul tău legat de pozele și video-urile evenimentului
În excursii noi o să facem poze și video-uri. În unele dintre ele o să apari și tu. Prin participarea la evenimentele organizate de noi, îți exprimi acordul de a ne ceda, fără pretenții materiale, toate drepturile legale asupra acestor poze și filmulețe și ești de acord ca ele să fie folosite în scopul promovării serviciilor și produselor noastre, dar și în alte scopuri adiacente activității pe care o desfășurăm.
Aceste materiale le vom folosi pe rețele sociale: Facebook, Youtube, Instagram, Tik tok, pe siteul www.edumont.ro, pe site-urile partenerilor noștri și în alte medii unde se pot uploada poze și video-uri.
Atunci completează formularul acesta pentru a te abona la newsletter! Dacă o faci noi o să-ți trimitem vești atunci când organizăm excursii noi.
"*" indicates required fields
Bonus: în fiecare luni o să-ți trimitem un email cu un tutorial care o să te învețe ceva despre munte.
RECENZII – ADMIN ONLY
PĂRERILE TURIȘTILOR NOȘTRI
Despre excursiile în care au fost
Atmosfera în timpul drumețiilor este minunată.
M-am simțit super când am mers pe munte cu EDM.
Socializează cu Noi a făcut ca mersul pe munte să fie ușor pentru mine
Am petrecut clipe minunate în excursiile EDM
Excursiile EDM sunt foarte organizate profi și vin cu multă voie bună
FORMULARUL DE ÎNSCRIERE – ADMIN ONLY
EXCURSIA ACEASTA A TRECUT
Nu e bai. Foarte probabil o vom repeta în viitor.
Click AICI ca să te abonezi la newsletterul nostru!
Dacă te abonezi o să te anunțăm prin email atunci când lansăm excursii noi.
Bonus: în fiecare luni o să-ți trimitem un email cu un tutorial care o să te învețe ceva despre munte.
CALENDARUL + ALTE EXCURSII – ADMIN ONLY
VREI SĂ VEZI ȘI ALTE EXCURSII?
Calendarul evenimentelor noastre pe 2024 este aici pe site.
Click AICI ca să-l vezi.