Drumeție în Buila Vânturarița: Circuitul Sfânt – Video

Leave a Comment / Povești din drumeții
Vârful Vânturarița Mare cu Făgărașii și Cozia în spate

Introducere

Salutare, prieteni :) Sorin de la Socializează cu Noi aici.

Tocmai m-am întors din dintr-o drumeție în Buila Vânturarița unde am fost pentru a explora un traseu circuit pe care vreau să-l fac la un moment dat cu “socializatorii” mei.

După lungi editări au rezultat cam 137 de poze, un filmuleț + povestea de mai jos, lucruri prin care sper să vă fac să simțiți că ați călătorit și voi cu mine.

Sunteți pregătiți? Să începem.

Cuprins

Drumul până la Schitul Pahomie

Este duminică, prima zi din noiembrie și alarma de la telefon mă trezește brusc. E 3:30. De ce? Păi este noiembrie! Nu mai merge cu “plecăm la 5:00 în drumeție”. La 7:00 răsare soarele, la 17:15 se întunecă  și trebuie să-mi iau măsuri ca să nu mă prindă noaptea pe traseu. 

Îmi fac toaleta, mă îmbrac cu hainele de munte de aseară pregătite. Îmi iau pantalonii de sezon rece pe mine și îmi iau și colanții în rucsac. Este prima drumeție de la începutul toamnei când mi-i iau. Totul pentru că prognoza meteo arăta o temperatura resimțită de -5 grade pe la jumătatea zilei. Asta din cauza vântului care se anunță a bate în creastă.

Datele tehnice ale circuitului de azi îmi spun că urmează o drumeție de 13km și 1300m diferență de nivel sus-jos. Dacă nu ai idee ce înseamnă asta, nu e bai. Îți spun eu: o drumeție solicitantă de vreo 8-9 ore cu pauzele incluse.

La 04:00 “se mișcă” roata în București, cum se spune, și la 6:40 intru pe drumul forestier care pleacă din localitatea Cheia, Vâlcea și care promite să mă ducă în 30 de minute la Schitul Pahomie. Drumul este bun și, chiar dacă am Toyota Yaris, adică o mașină cu garda la sol joasă, nu întâmpin probleme. La 7:00 sunt deja la Troița “La Răscruce” la 2 km de schitul Pahomie. Fac niște poze. Apropo: Pozez și harta locului gândidu-mă că poate o să vă folosească. Această hartă o puteți găsi și pe site-ul Parcului Național Buila Vânturarița -> AICI.

  • Intersecția Troița “La Răscruce”
  • Troiță pe munte
  • Harta parcului Național Buila Vânturarița


Mă sui în mașină și pornesc spre Pahomie. Soarele răsare și luminează excelent pădurea. Când ajung suficient de sus încât să văd creasta, mă mai opresc o dată ca să o imortalizez cu aparatul foto. Ce culori, frate!

Creasta Buila Vânturarița văzută în drum spre Schitul Pahomie

Ajung la schit. Este o parcare mică acolo. De vreo 10 mașini. Parchez. Mă echipez. Îmi fac poza de before, fac câteva poze la schit și plec pe traseu. E 7:45. Am plecat cu 15 minute mai târziu decât mi-am propus.

  • Ghid Național la Schitul Pahomie
  • Intrarea în Schitul Pahomie
  • Schitul Pahomie

Spre Mănăstirea Pătrunsa

Circuitul pe care doresc să-l explorez azi este:

Schitul Pahomie -> Mănăstirea Pătrunsa -> Curmătura Builei -> Vârful  Buila -> Vânturarița mare -> Șaua Ștevioara -> Stâna Ștevioara -> Schitul Pahomie

Prima partea traseului este pe drum forestier.

Sunt înconjurat de copaci desenați de natură în culori de toamnă și merg pe covoare de frunze căzute pe jos pe lângă muntele pe care urmează să urc, pozând creasta care se vede din când în când. Soarele trece prin liziera de copaci dezgoliți și lasă niște umbre faine pe pământ.

Peisaj de toamnă în Buila Vânturarița

După 50 de minute de mers apare pe dreapta o altă troiță, iar o barieră metalică blochează accesul auto. De aici drumul se îngustează și este foarte noroios pe alocuri. Ieri a plouat. Înaintez greu. Noroc cu bețele de drumeție.

Mă apropii de Pătrunsa. Mă uit la ceas. Mă mir că nu am ajuns mai repede. Marcajul spunea 45 min-1 oră. Eu ajuns la 9:10, deci după vreo 1h și 30 de minute. “N-are contează” cum se zice.

Fac poze pe acolo și, la fel ca la Pahomie, mă abțin să scot drona ca să nu tulbur liniștea locului. Peisajul este superb. Chiliile călugărilor sunt răspândite peste tot. Văd și 2-3 oameni îmbracați în haine monahale. Nu stau prea mult acolo. Sunt în întârziere relativ la orar pe care mi-l propusesem.

Mănăstirea Pătrunsa

Spre Curmătura Builei

S-a făcut 9:20 și mă apropii de indicatorul turistic de lângă mănăstire. Zice 2 ore și 30 minute – 3 ore până la Curmătura Builei. Hopa. Cam mult.

Încep să urc prin pădure. Marcajul punct galben este destul de șters pe copaci și trebuie să merg cu atenție ca să nu-l ratez. Uneori nu-l văd și mă iau după potecă. Ies într-un luminiș. Ce minunăție. Încep să văd munții mari: Făgărașii, Iezer Păpușa și Cozia. Super. Este si semnal GSM, așa că postez și pe facebook pe grupul socializatorilor ce se vede acolo. Să se bucure și ei de priveliște.

Apoi îi dau bine înainte și, pentru prima dată pe ziua de azi, încep să simt că sunt cu adevărat pe munte. Relieful se schimbă brusc. Trec pe lângă niște pereți verticali de piatră și urc prin stâncăraie. Copaci imenși cu rădăcini care seamănă cu niște caracatițe uriașe par să mă întrebe:

“Ce cauți tu, Sorine, sigur pe aici?”

Copacii întrebători

Panta este abruptă și urcarea mă solicită destul de mult. Cam peste o oră ies în gol alpin. Poteca se îngustează foarte mult. Urc pe pământ, înconjurat de iarbă uscată și pietre. Panta-i tot abruptă. În poze nu se poate vedea cât de abruptă este, dar crede-mă, dacă ajungi acolo… o vei simți bine. Marcajul este pe pietre, nu sunt stâlpi, așa că îl dibui greu. Mă salvează poteca și îmi arată drumul.

Mă apropii de cele două cruci pe care le-am văzut de jos: cea de pe vârful Țucla este în stânga, cea de pe vârful Albu este în dreapta. Mai urc o bună bucată de timp și pe direcția față-stânga începe să apară Curmătura Builei. Mamă, ce peisaj este în jur. Încep să merg pe curbă de nivel și pe lângă un perete vertical de piatră.

Prietenii din Curmătura Builei

De acolo, două mogâldețe mici, alți doi călători adică, se văd în urcare spre Curmătura Builei. Sunt Maria Alexandra și Mihai. Nu-i cunosc acum, dar mai târziu vom face cunoștință și vom merge impreună o parte din traseu. La un moment dat se opresc cam la 100 de metri în stânga potecii pentru a face popas. 

Continui urcarea și trec pe lângă o zonă în care ciobanii pasc oile. În Curmătura Builei este o stână la vreo 30-40 metri de refugiu. Admir niște sisteme drăguțe de captare a apei pentru adăpătoarea oilor în copaci sculptați, trec pe lângă un izvor cu apă cristalină și la 10:50 sunt în fața refugiului. Doar o oră și 30 de minute de la Mănăstirea Pătrunsa până aici? Și fără să mă grăbesc. Hmm… Ce diferență între ce era scris pe indicator și cum a fost.

Curmătura Builei și Refugiul Buila

În Curmătură este pus un cort, dar nu este nimeni în preajmă. Intru în refugiu, îl pozez. Este într-o stare foarte bună și îmi imaginez deja cum peste un an o să vin aici să dorm o noapte la cort. În 10 minute ajung acolo și Mihai și Alexandra. Prima dată Mihai, la vreo 2-3 minute și Alexandra.

“Salut”

“Salut”

“De unde veniți?”

“Din Bărbătești. Tu?”

“Ahh.. Eu de la Pahomie. Unde mergeți?”

“Până pe Buila vrem. Ai văzut caprele de mai devreme?”

“Nu. Unde erau?”

“Mai jos în dreapta, unde am făcut popas.”

“Nu le-am observat.”

“Da. Erau vreo 4-5 și erau și cu un mascul.”

“Tare. De unde sunteți?”

Mihai are un accent puternic, nemuntenesc.

“Aaa. Din Ilfov. Tu?”

“Eu din București. Dar ăsta nu e accent de Ilfov.”

“Păi nu suntem de acolo. Acolo locuim.”

“Corect. Eu sunt din Călărași. Păi cine din București, este cu adevărat din București?”

Apoi mă apuc de activități dronistice și te invit să vezi pozele pe care le-am făcut acolo. Delicioase. Alexandra și Mihai pleacă pe traseu și ne luăm la revedere: “Drum bun. Să ne revedem cu bine.”

Nici nu pleacă ei bine că dinspre partea nordică a muntelui vine un bărbat subțirel și foarte bine echipat. Un dulău flocos îl însoțește.

Cățel fain în Curmătura Builei

“Salut”

“Salut”

“De unde vii?”

“De pe Buila. Sunt cu un prieten care e mai în urmă. Am vrut să urcăm pe Vânturarița, dar prietenul meu are niște probleme la picior, așa că ne-am oprit pe Buila.”

“Aaa. Deci tu ești cu cortul.”

Îl văd că se apropie de cort.

“Da. Eu sunt. L-am lăsat la uscat. La noapte a nins aici, iar când am ajuns era un vânt “mamă, mamă”. Inițial ne-am gândit că o să dormim în refugiu, dar ieri a fost gașcă mare aici și nu am avut loc, așa că am pus cort. Ce ne-am mai chinuit pe vântul ăla să-l punem!”

“De unde ești?”

“Din București. Tu?”

“Și eu la fel. Cum e cu câinele? Nu are probleme pe trasee?”

“Depide de traseu. Când este panta mai abruptă la coborâre i se face frică.”

“Îl ții în apartament la București?”

“Nu. El stă la curte la ai mei în Argeș.”

Ajunge și colegul lui de drumeție, iar de jos apar două grupuri de călători. Fac popas lângă refugiu. Ne dăm binețe, dar nu intru în vorbă cu ei.

Baieții încep să strângă cortul. Eu mă asez jos să mânânc ceva.

Pac: Câinele peste mine. Vrea și el. Proprietarul îl vede și îl leagă.

O zi obișnuită de week-end în Curmătura Builei

Cam o oră am stat acolo.

Pe creastă spre Buila

Ora 12:00 mă găsește pozând refugiul de pe traseul de urcare spre creastă. Se văd urmele ninsorii de aseară. Temperaturile au fost ridicate și zăpada aproape s-a topit. Urcare este printre stânci, într-un relief montan 100%. În stânga se văd munții Căpătânii și Parâng. Parângul este acoperit de zăpadă

Pădurea se termină destul de repede și am ajuns în creastă. Gol alpin.

Merg ce mai merg și îi ajung din urmă pe Maria și Mihai. Făceau un popas de masă lângă potecă.

“Poftă bună”

“Mulțumim.”

“Cum sunteți? Merge treaba?”

“Merge, merge. Nu ți-e frig?”

Ei erau cu gecile de vânt și cu glugile puse, eu la tricou.

“Nu. Sunt ok.”

De fapt, îmi era frig, dar stăteam așa dezbrăcat pentru că știu că avem nevoie și de puțin frig ca să ne călim corpul.

Începem să vorbim. Aflu că ei merg foarte des pe munte. Schimbăm impresii.

Mihai: “Uite acolo sunt Leota și în stânga Bucegii.”

Eu: “N-are cum, Mihai. Leaota sunt în spatele Bucegilor. Nu avem cum să-i vedem de aici.” zic eu gândidu-mă la o hartă pe care o studiasem aseară.

Alexandra: “Ba Bucegii sunt. Uite. Se vede turnul de pe Coștila.”

Și bam scoate un binoclu din rucsac. Mi-l dă. Îl pun la ochi. 

Magie: Turnul din Coștila.“Da, măăăăă. Aveți dreptate. Leaota și Bucegii.” zic și-mi modific în minte “azimutul” locurilor respective.

Pornim împreună spre Buila. Ajungem pe la 13:00. Bate vântul destul de tare. Mă îmbrac. Le fac câteva poze. Îi rog să-mi fac și mie una cu indicatorul de vârf și ne despărțim. Maria îmi spune că a văzut unul dintre filmulețele vlog-ului și îmi spune că și ea are un canal de youtube (click aici pentru a-l vedea) și pune filmulețe de pe munte. Tarrreee. Iau numele canalului să mă abonez.

Vârful Buila

Eu mai stau 10 minute pe vârf. Mânânc o banană. Ce vreme frumoasă am prins.

Cum a fost pe Vânturarița Mare?

Îi dau din loc. Urmează Șaua Ștevioara. Pe coborâre dinspre Buila se văd în șa două grupuri de turiști care merg în monom. Îmi place cum arată, așa că îi pozez.

13:30 ajung pe Vânturarița Mare. Pe ea un singur turist care stătea retras în jnepeniș. Ne salutăm și mă roagă să-i fac o poză. Îi fac mai multe ca să aibă de unde să aleagă. Observ un grup în urcare spre vârf. Scot drona să filmez pentru filmulețul drumeției. Știu că dacă sunt și oameni pe vârf, se vede mai frumos pe filmuleț. Ei vor fi actorii pe care nu am bani să-i plătesc. Mulțumesc frumos, oameni buni.

Pun drona să survoleze zona și cât timp face asta îi salut pe oamenii care ajung pe vârf. Sunt un grup de drumeție montană. Foarte bine echipați. Foarte profi.  Unul dintre turiști mă recunoaște din vlog-ul de pe youtube. Este o fată. Îmi întinde mâna.

“Bună. Ioana!”

“Salut. Sorin. Îmi pare bine.”

“Aș vrea să-i fac o poză dronei.”

“Ok. No problem. Când termin de filmat se rezolvă.”

“Ne poți face și nouă o poză cu ea?”

“Desigur.”

Termin de filmat. Le fac câteva poze și schimb date de contact cu unul dintre colegii ghizi ca să le pot trimite pozele. Apoi ei pleacă de pe vârf. Mai au ceva de mers. Vor să ajungă în Curmătura, să coboare pe la Pătrunsa și apoi să-i dea spre Pahomie, adică pe unde am urcat eu.

Vârful Vânturarița Mare

Ajunge pe vârf alt grup: două fete și 3 băieți. Ne salutăm și intru în vorbă. Ei sunt olteni din Râmnicu Vâlcea și merg în fiecare duminică pe creste. Tare. Mâncăm împreună și povestim despre munte. Sunt oameni foarte de treabă. Masa este “ca la țară”, cu suncă, cu ceapă. Se servește și un păhărel de ceva “bun”. Mă invită și pe mine la masă, dar refuz. Mai avem un sandwich de mâncat pe care nu doream să-l dau jos și cu alcoolul nu le am. Pentru că suntem la ei “acasă” îi întreb despre munții din jur, gândindu-mă că voi învăța lucruri noi.

“Aaa. Dar noi nu ne punem probleme d-astea când urcăm. Ce vârf e ală? Ce vârf este celălalt? Noi urcăm pentru ce simțim când suntem aici. Așa că nu știm.”

Îmi indică totuși Vârful lui Roman și Vârful Ursului și îmi confirmă că munții din spatele Căpătânii sunt cei ai Lotrului. Prietenoși oamenii. Unul dintre ei: Ion nu s-a lăsat până nu mi-a dat un Snickers. Scuze, dietă. Reluăm de luni. Când scriu povestea îmi pare rău să observ că nu am făcut nicio poză cu ei.

Pleacă și ei de pe vârf. Coboară pe unde voi coborî și eu. Rămân singur. Tare: oportunitate de a filma pentru filmuleț. Trag vreo 5-6 duble. Mă bâlbâi. Se cunoaște că nu am mai vloguit de vreo două luni.

Chiar când termin de filmat ajunge dinspre vârful Vioreanu un grup de alergători montani. Rucsace light de alergare, dar foarte zâmbitori și prietenoși. Facem cunoștință. Vreo doi dintre ei mă știu din vlog. Fac o poză la vârf și mă invită și pe mine să apar în ea. Super. Plecăm împreună de pe vârf. Ei pe la Curmătura Builei, eu pe la Stâna Ștevioara.

Grupul de alergători montani cu care m-am întâlnit

Coborârea la Pahomie

Este 15:30 când ajung în șaua Ștevioara. Două ore am stat pe vârf.

Încep coborârea. Este o pantă foarte abruptă și potecă foarte îngustă. Trebuie mers cu atenție. Mă apuc de cântat: 

“În Piatra Craiului plecat-am iară
Pe-un cal frumos la spate c-o chitară
Și hoinăream hai-hui prin Piatra Craiului
S-o întâlnesc pe fata munților.”

Nu știu cum sunt alții, dar eu când sunt singur cobor repede. Îi ajung din urmă pe prietenii olteni. Aș putea să-i depășesc și să termin traseul în vreo 30-40 de minute, dar ce sens are.

Rămân să cobor cu ei. Să ne mai râdem puțin. Bună alegere. Îmi povestesc despre viața de la Râmnicu Vâlcea și istorioarele cu iz politic ale lui Bebe ne fac pe toți să râdem. La 17:30, chiar înainte să se ia lumina ajungem la mașini. Schimbăm date de contact și ne luăm la revedere. Cine știe când sau dacă ne vom mai revedea. Se zice că lumea este un loc mic, așa că… degetele încrucișate.

Poza de final de tură în parcarea de la Schitul Pahomie

Vă mulțumesc pentru că sunteți aici, prieteni 🙂 Până la următoarea postare aveți grijă de voi!

Să ne vedem cu bine pe poteci,
Sorin Rădan – Ghid Național Socializează cu Noi

Datele tehnice. Hărți

Distanță: 13 km

Diferență de nivel: 1300m pe urcare, 1300m pe coborâre

Grad de dificultate: Mediu spre Greu. Nu este tehnic, dar este solicitant.

Timpul de pe indicatoarele de pe traseu (le găsești pozate mai jos în galeria foto)

Pahomie -> Pătrunsa 45 minute – 1h
Pătrunsa -> Curmătura Builei – 2h și 30 minute, 3 ore
Curmătura Builei -> Vânturarița Mare 1h și 30 minute, 2h și 30 minute
Vânturarița Mare -> Șaua Ștevioara 20-30 minute
Șaua Ștevioara -> Schitul Pahomie 3h și 30 de minute, 4h

  • Harta fără distracții
  • Harta Turistică a Circuitului Sfânt din Buila Vânturarița

Harta completă a Parcului Național Buila Vânturarița o puteți găsi pe site-ul administrație parcului -> AICI.

Cum e Viața pe Vânturarița Mare? – Video

Galeria Foto

Click AICI pentru a citi povestea acestei drumeții pe blog.

Citește și

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top

Vrei să afli secretele mersului pe munte?

În fiecare luni îți vom trimite un email legat de asta.
Vei învăța lucruri despre echipament, despre pericolele muntelui, despre siguranță, despre animalele muntelui etc.
Totul de la un ghid montan profesionist.
Bonus: Te vom anunța prin email atunci când lansăm excursii noi.