Salutare, prieteni :) Sorin de la Socializează cu Noi aici, ghid montan și instructor de ski.
Fără îndoială, echipamentul pe care îl avem cu noi în drumeții și calitatea lui poate face diferența dintre o ieșire în natură reușită și una nereușită.
Astăzi povestim despre echipamentul de mers pe munte într-o drumeție de o zi în sezonul cald.
Cuprins
Primul meu echipament
Țin minte momentul acesta ca și cum a fost ieri.
Era pe final de lună iunie 2018, într-o luni.
O prietenă de-a mea Ana-Maria A. se ducea sâmbătă într-o tură ghidată pe vârful Negoiu.
Mi-a zis “Hai, Sorin, nu vrei să mergi și tu?”
Eu nu mai fusesem pe munte până atunci. Adică na… am urcat la un moment dat prin 2016 în adidași și în trening până la Cabana Piatra Mare, dar nu știu dacă se pune asta.
Pe atunci nu știam nimic despre mersul pe munte, însă drumeția era cu ghid, așa că “Pe unde o luăm?” și “Cât mai avem până acolo?” erau în grjia altcuiva.
Mai rămăsese un singur lucru de rezolvat:
“Echipamentul. Nu avem echipament.”
Desigur, ghizii mei de atunci trecuseră în descrierea excursiei o listă de echipament, ca cea pe care o avem și noi la fiecare excursie, însă acolo nu era explicat “de ce avem nevoie de chestia x?” sau “cum folosim chestia y?” sau “de unde cumpăr chestiile astea?”.
Am apelat la prietenul Google și m-am documentat.
După ore bune de citit: o bucățică de informație pe un site, o altă bucățică pe altul, am încropit o listă de echipament.
Marți am dat fuga în Decathon și, investind o sumă comparabilă cu cea din articolul “Cât costă cel mai ieftin echipament pentru drumeții de o zi în sezonul cald?“, l-am cumpărat.
A fost cam 900 RON (prețuri din 2018).
Mi s-a părut enorm.
Și mi s-a părut enorm pentru că atunci nu știam nimic despre drumeții.
Nu știam cât mă vor ajuta lucrurile respective. Nu le văzusem la lucru. Nu le simțisem utilitatea.
Însă mi-a fost dat să o simt din plin când am dat peste vreme nasoală pe munte.
Când am văzut că siguranța și confortul meu depinde de ele.
Și depind mult.
Atunci nu mi s-a mai părut scump echipamentul.
Da. Să convingi pe cineva să cumpere un echipament de 200 Euro în condițiile în care el nu a mai fost pe munte e ca și cum ai încerca să convingi pe cineva să cumpere o mașină, dar el nu mers niciodată în mașină. E greu, pentru că nu-i vede utilitatea.
Revenind…
Echipamentul de atunci a fost cel mai bun echipament? Nu.
Era complet? Nu.
A fost ok pe Negoiu cu el? Da. Pentru că am avut noroc de vreme bună.
În timp am înlocuit/adăugat/eliminat chestii din el? Da.
Râd și acum când îmi aduc aminte că am cărat după mine vreo 2-3 luni un recipient cu Autan (anti-insecte), în condițiile în care eu făceam doar drumeții de o zi.
Așa citisem pe un site că ai nevoie, însă era o informație pentru cei care merg cu cortul și petrec noaptea pe munte.
Problema, atunci când mă documentam pentru a-mi lua echipamentul, a fost că nu am găsit un site care să-mi explice foarte clar ce și cum.
Well… asta încerc să fac eu în articolul de mai jos.
Ce iau eu cu mine în drumețiile de o zi și de ce? – VIDEO
Prieteni, dacă preferați să vedeți un video decât să citiți textul de mai jos vă recomand să vizionați acest clip.
Gânduri despre echipament
Când merg în drumeții am cam toate chestiile de mai jos cu mine.
Știu că, în anumite situații, îmi pot fi folositoare și m-am împăcat cu ideea de a le căra de fiecare dată, chiar dacă unele dintre ele le folosesc foarte rar spre deloc (de exemplu: device-ul anti câini sau spray-ul anti urs).
Desigur nu toată lumea gândește la fel. Nu toată lumea este dispusă să care atâta echipament în rucsac.
Nu toată lumea este dispusă să cheltuie atâția bani pentru echipament. Nu toată lumea crede că are nevoie de toate aceste lucruri. Pentru mine asta este ok.
Fiecare dintre noi are dreptul de a alege (cu responsabilitate, sper eu) ce ia și ce nu ia cu el în drumețiile în care merge.
Sper doar ca informațiile de mai jos să vă inspire și, eventual, să vă învețe ceva nou. O să scriu toate chestiile pe care le consider eu a fi “de luat” pe munte și câteva informații, recomandări legate de fiecare.
Dacă credeți că trebuie adăugat un item în echipament sau considerați că o parte din el este inutil, vă invit să lasăsați un mesaj în secțiune comentarii de mai jos. Poate învățăm cu toții ceva din el.
Astăzi o să vorbim doar de echipamentul pentru drumeții de o zi făcute în sezonul cald: primavară, vara și toamna. Pentru iarnă echipamentul este altul și-l voi tratata într-un articol separat.
Picioare
Bocancii de munte
Sunt fără discuție cea importantă chestie din echipament și la capitolul bocanci nu aș încerca să fac economie.
Sfatul meu pentru voi este să vă luați bocanci tehnici special concepuți pentru mersul pe munte, bocanci de trekking.
Calitatea experienței voastre pe munte este strâns legată de calitatea lor. La fel și siguranța voastră acolo.
Cumpărați unii peste medie ca preț!
Vor fi mai de calitate și vă veți bucura de beneficiile respective la fiecare pas.
Și sunt cam 10.000-20.000 de pași pe zi la fiecare drumeție. Adică chiar contează.
Pe munte ar trebui să fim preocupați să ne bucurăm de peisaje, nu să avem emoții că vom aluneca la fiecare pas.
Această preocupare de a ne ține echilibru pe teren accidentat ne va face să cheltuim energie în mod inutil.
Rezultatul va fi că noi o să obosim mult mai repede decât cineva care este la fel de pregătit fizic ca și noi, dar are bocanci mai buni.
Vă recomand să cumparați unii care sunt peste gleznă: Mid Cut sau High Cut.
Să nu vă luați bocanci Low Cut.
Dacă sunteți începători o să vi se întâmple frecvent să calcați strâmb pe acolo.
Deh… pe munte poteca nu este mereu lină, sunt și zone accidentate.
În situațiile respective bocancul o să vă “prindă” glezna și o să vă salveaze de la o accidentare.
Cum probați bocancii de munte în magazin?
Când îi cumpărați luați o pereche de bocanci care sunt cam cu un număr mai mare decât purtăți voi la încălțămintea de oraș.
De ce?
În timpul drumețiilor picioarele voastre se vor umfla cam la fel ca la finalul unei zile în oraș în care ați mers mult pe jos.
Și trebuie să existe loc în bocanc unde să se umfle. Dacă îi luați ficși vă vor “bate” “grupa mare”.
În special la coborârea de pe munte când vârful piciorului se va izbi de partea din față a bocancului la fiecare pas.
Când îi probați, vă recomand să-i probați cu soșetele cu care îi veți purta.
Mergeți cu ei vreo 10 minute prin magazin. Stați încălțati cu ei vreo 20-25 de minute.
Da. Pare ciudat să faci asta într-un magazin normal.
Dar nu și în magazinele de munte.
Da. Eu așa fac când îmi cumpăr bocanci.
Hai să-ți zic de ce.
Am cumpărat la un moment dat niște bocanci performanți La Sportiva.
De 300 Euro.
Însă i-am luat fără să-i probez așa cum trebuie.
La prima drumeție m-au rupt cu disconfortul lor. Efectiv nu puteam să merg cu ei. Calapodul lor nu era potrivit pentru piciorul meu.
Eu nu-i testasem suficient în magazin ca să-mi pot da seama de asta. I-am încălțat o dată și i-am cumpărat.
A trebuit să-i vând în pierdere și să-mi iau alții.
Nasoală treabă nu?
Revenind.
Trebuie să vă asigurați că bocancii au un calapod compatibil cu forma piciorului vostru.
Este uimitor ce diferență există între brandurile și modelele de bocanci.
De exemplu eu mă împac foarte bine cu bocancii Mammut și Lowa. Cu bocancii La Sportiva sau Scarpa nu. Indiferent de mărime. Asta nu înseamnă că sunt bocanci de proastă calitate. Înseamnă că nu sunt pentru mine.
Când îi probați fiți atenți la următoarele:
- Bocancii ar trebuie să se simtă foarte comozi în picioare
- Nu ar trebuie să vă jeneze în niciun fel
- Nu ne bazăm pe “Se mai lasă ei”
- Trebuie să fie perfecți de la început
- Dacă simțiți că vă bat ușor în anumite zone sau vă rod când pășiți, căutați alte variante: încercați altă mărime, alt model de bocanc, alt brand de bocanc.
Succes!
Pantaloni de drumeție lungi sau colanți de trekking (pentru fete)
Deja vă aud cum mă întrebați:
De ce lungi? Adică nu e mai răcoros în pantaloni scurți? De ce să ne fie cald?
Da. Există și pantaloni de drumeție scurți. Da. Am mers ceva timp cu așa ceva.
Să vă explic.
Pe munte veți întâlni și zone cu vegetație neprietenoasă (jnepeniș, urzici) de care trebuie să vă protejați.
Sau se poate întâmpla să înceapă un vânt puternic și voi să înghețați în pantalonii scurți.
Apropo: Eu am mers mult timp pe munte în pantaloni scurți și în tricouri cu mânecă scurtă.
Credeam că e bine așa. Îmi ziceam că nu o să-mi fie cald. Mai ales în zilele toride de vară.
La un moment dat am ajuns să merg într-o drumeție cu un grup de oameni de munte mai experimentați ca mine. Niciunul nu mergea în tricou, niciunul nu mergea în pantaloni scurți.
Mi-am zis:
“Băi, care e faza? Oamenii aceștia au bani și merg pe munte foarte des. De ce nu au pantaloni scurți? De ce nu au tricouri cu mânecă scurtă?”
Am întrebat.
Motivul este contraintuitiv rău, dar valid. Îți spun pentru că am testat treaba.
Exact din cauza căldurii nu mergeau oamenii aceea pe munte cu părți de corp descoperite. Cu multă piele direct în razele soarelului.
Gata.
De atunci mi-am luat și eu pantaloni lungi în loc de scurți. Mi-am luat bluze de corp cu mânecă lungă în loc de tricouri cu mânecă scurtă.
Știți care a fost beneficiul?
M-am simțit mult mai ok în zilele cu soare puternic și în drumețiile la altitudine.
Adică le terminam mult mai fresh decât în pantaloni scurți, cu tricouri cu mânecă scurtă.
Nu mai eram așa de epuizat la finalul zilei.
Care este motivul?
Soarele vine cu radiațiile lui UV. Sunt radiații pe care nu le simțim, dar care ne afectează în sens negativ.
Dacă vreți o exprimare prozaică “razele soarelui storc energie de la noi”.
Cu cât avem mai mult corp acoperit de haine, cu atât suntem afectați mai puțin.
Dacă vrei să testezi chestiunea pe pielea ta poți să-ți iei niște pantaloni de munte care au partea de jos detașabilă. Îi faci scurți sau lungi după cum ai nevoie.
La fel, într-o drumeție mergi cu o bluză de corp în loc de tricou. Să vezi cum se simte.
Șoșete tehnice pentru drumeție
Acestea au avantajul că sunt făcute special pentru mersul pe munte și șansele să facem bătături sunt minime.
De asemenea, ele permit eliminarea transpirației mult mai ușor decât șosetele pe care le folosim în oraș.
Lenjeria intimă
Luați din aceea care se usucă ușor.
O pereche de chiloți din material sintetic sau lână merinos și, dacă este cazul, bustieră din același material.
Nu folosi lenjerie din bumbac pe munte sau bumbac.
Parazăpezi
Cum? Dar este vară.
Da, este, dar nu contează.
Parazăpezile ne ajută mult și în sezonul cald.
Cum așa?
Vara le purtăm pentru a ne proteja de vipere. Uneori mergem prin vegetație înaltă și nu putem vedea mereu pe ce călcăm sau ne fură peisajul și în timp ce înaintăm veseli pe potecă cu nasul spre creste călcăm pe un șarpe nevinovat! Când se întâmplă asta am vrea ca acel șarpe să muște parazăpada și nu din gamba noastră.
Ne protejează de noroi și astfel măresc durata de viața a pantalonilor și chiar și a bocancilor. Îmi place să ajung acasă și să văd că parazăpezile sunt pline de noroi, iar pantalonii și partea superioară a bocancilor sub ele sunt curate.
Ne protejează de vegetația neprietenoasă: urzici, ramuri de brad țepoase pe potecile foarte strâmte.
Ne protejează de disconfort în sensul în care nu ne intră pietricele în bocanci atunci când mergem prin grohotișuri.
Ne protejează picioarele de zgârieturi/răni: Mi s-a întâmplat să merg prin locuri mai accidentate, cu multe stânci unde m-am dezechilibrat usor în lateral și am lovit/șterpelit stânca cu partea de sub genunchi a piciorului. Dacă nu aș fi avut parazăpadă pe picior, m-aș fi zgâriat bine.
Când traversăm pârâuri, dacă se întâmplă să facem un pas neprogramat în apă, cu parazăpezile suntem mai bine izolați de exterior și șansele să ne udăm interiorul bocancilor (sursă de disconfort sporit) și partea de jos a pantalonilor sunt mult mai mici.
Ne protejeză picioarele de frig dacă se pune un vânt mai puternic. Eu vara merg cu pantaloni cu partea de jos detașabilă. Din cauza faptului că folosesc parazăpezile, am fost nevoit să pun extensiile rar, doar în situații în care s-a făcut cu adevărat frig.
Vă recomand să le probați cu bocancii în picioare și să vă asigurați că se lipesc bine pe bocanc.
Dacă sunt largi nu vor funcționa așa cum trebuie.
Mijloc
Principiul cepei
Pentru a avea o experiență plăcută pe munte, adică într-un loc în care vremea este extrem de schimbătoare, trebuie să aplicăm principiul cepei când vine vorba de hainele din partea superioară.
Principiul cepei spune că:
“Voi avea la mine mai multe haine în general subțiri (multe straturi de “ceapă”) pe care le voi îmbrăca sau dezbrăca în funcție de condițiile meteo.”
Adaptând cantitatea de haine de pe noi în funcție de temperatură ne va face să ne simțim bine, pentru că nu vom fi niciodată prea gros sau prea subțire îmbrăcați, iar respirabilitatea hainelor va fi la nivel optim. În ordinea purtării lor ele sunt:
Tricou -> Bluză de corp -> Polar sau Geacă de Vânt sau ambele -> Geacă de Ploaie sau Pelerină
Bumbacul rămâne acasă
Un alt principiu important în alegerea hainelor este:
“Dacă este de bumbac, stă acasă!”
Hainele de bumbac nu te ajută în drumeții. După ce se udă de la transpirație sau de la ploaie, ele devin o adevărată pacoste. Nu numai că nu ne mai ajută, dar ne dau și daună. Această combinație bumbac + apă sporește senzația de frig și asigură un disconfort sporit. Crede-mă: Este extrem de nasol să stai pe munte 4-5 ore într-un tricou sau într-o bluză de bumbac udă.
Bottom-line: Bumbacul este un BIG NO NO pe munte și nimic din ce avem pe noi nu ar trebui să fie de bumbac. Da, nici măcar lenjeria intimă.
Tricou sintetic
Două bucăți. Unul pe noi, altul, de schimb, în rucsac.
De ce sintetic?
Pentru că dacă transpirăm, “sinteticul”, spre deosebire de bumbac, se usucă rapid.
Ideal ar fi să achiziționăm tricouri de lână merinos, dar decideți voi dacă dați 30 ron pe un tricou sintetic sau 120 RON pe un tricou de Merinos.
De ce este ideal să avem tricouri de lână merinos?
Avantajul principal al lânii merinos versus material sintetic este că lâna nu miroase atunci când o purtăm mai mult timp.
Cu un tricou din lână merinos putem merge vreo 3-4 zile fără să miroasă. Cu un “sintetic” ne transformăm în sconcși după prima zi.
De asemenea, când se udă, lâna merinos nu se simte la fel de rece pe corp ca un tricou sintetic.
Bluza de corp
Dacă vrei să mergi cu mâinile acoperite ca să te protejezi de soare, așa cum am scris mai sus, bluza de corp este un înlocuit pentru tricouri.
Eu nu mai folosesc tricouri pe munte, ci doar bluze de corp.
Geaca de vânt
Dacă alegi să-ți iei o geacă de ploaie (și nu doar o pelerină), atunci poți să nu-ți mai cumperi de geacă de vânt, pentru că vei purta geaca de ploaie atunci când bate necuratu’.
Dacă nu vrei să faci economie, ia-ți și geacă de vânt. De ce?
Pentru că geaca de ploaie are o respirabilitate mult mai mică decât cea de vânt și, dacă bate vântul toată ziua, o să fii nevoit să o porți multe ore și o să-ți fie cald în ea.
Polarul
Bluza polar este un strat suplimentar care se pune peste bluza de corp în cazul în care ți se face frig.
Este foarte util și nu ar trebui să lipsească din echipament.
Geaca sau pelerina de ploaie
Ne protejează de ploaie și de vânt puternic.
Este ultimul strat de haine pe care îl punem pe noi.
Dacă este vară, în majoritatea cazurilor, o pelerină simplă de ploaie este ok și nu este nevoie să vă luați geacă de ploaie.
Dar dacă este primavară sau toamnă, adică temperaturile sunt scăzute, luați o geacă de ploaie dedicată.
Sfat: Aveți grijă când cumpărați geaca ca ea să fie mai largă decât gecile pe care le purtați de obicei în oraș.
De ce?
Pentru că ea se poartă peste toate celelalte haine: tricou, bluză de corp, polar, geacă de vânt și ele trebuie să aibă loc pe sub ea.
Mănuși
Nu dați cu pietre, prieteni.
Da. Mănuși.
Dacă urcați pe la 1900m și mai sus și se pune un vânt rece într-o zi de vară ploioasă, o să vă placă să aveți așa ceva în rucsac.
Cap
Pălăria de ploaie
Dacă atunci când plouă, nu doriți să purtați gluga pelerinei de ploaie, atunci luati-vă și o pălărie.
Un dezavantaj important la orice tip de glugă este că vizibilitatea ta periferică este limitată și trebuie să întorci capul pentru a vedea chestii.
De asemenea și abilitatea ta de a auzi sunetele naturii din jur este împiedicată de sunetele pe care le face gluga.
Mie nu-mi place să nu aud natura când merg pe munte, așa că eu îți recomand să ai și pălărie de ploaie.
Șapca sau pălăria de soare
Pentru a nu face insolație pe acolo.
De asemenea, dacă nu ne protejăm de soare bine, gen: nu pun nimic în cap că mie îmi place să merg cu capul descoperit, o să ne simțim mai epuizați după o drumeție decât dacă am merge cu capul acoperit.
Adică este bine să mergem cu capul acoperit. O să ne simțim mai bine pe munte decât dacă mergem cu capul gol.
Căciula
Dacă vremea se schimbă brusc și începe un vânt puternic sau ajungeți la altitudini unde sunt temperaturi joase e bine să aveți și o căciulă cu voi.
Nu, nu prea putem ști dinainte dacă în drumețiile de vară ai nevoie de căciulă sau nu. Adică dacă o vei folosi sau nu.
La mașini poate să fie vreme de plajă și când urci sus să fie o viforniță de zici “mama, mamă”
Eu am căciula la echipament obligatoriu în toate excursiile pe care le organizez.
Mai bine să o cari și să nu ai nevoie de ea, decât să ai nevoie de ea și să nu o ai.
Buf sau Bandană multifuncțională
În funcție de nevoie poate avea rol de Bandană, Cagulă, Fular, Căciulă.
Eu în general îl țin pe gât. Mă protejează de soare și de vânt.
Vă recomand să luați două cu voi. În caz că pierdeți unul pe traseu sau vă pierdeți căciula (da, mi s-a întâmplat), al doilea buf o să fie de rezervă.
Ochelari de soare
Să mergem ore întregi pe munte într-un soare puternic este nesănătos pentru ochii noștri.
Ochelarii de soare ne protejează și noi ne putem bucura relaxați de piesaje.
Vă recomand să achiziționați ochelari cu factor de protecție 3 care să fie și polarizați.
Confort
Rucsacul
Vă recomand să luați unul de 20, maxim 30 de litri cu sistem de ventilație la spate. O să fie mult mai plăcut să-l cărați.
Dacă tot v-am prins aici uitați și un tutorial legat de cum îl purtați corect pe munte
Aveți grijă ca rucsacul să aibă și prinderi pentru bețele de trekking.
Pe munte apar și situații în care este nevoie să avem mâinile libere pentru a traversa o zonă cu lanțuri sau pentru a urca o pantă mai abruptă.
Bețele trebuiesc puse pe rucsac în cazul acesta.
Dacă folosiți pungă de apă, vedeți ca rucsacul să aibă și orificiu pentru furtunul ei.
Apropo: Aceeași greutate se simte diferit în rucsacuri diferite.
Am avut la un moment dat un rucsac de 20 litri de 150 RON. Am trecut la unul de 600 RON cumpărat de la un brand consacrat. Am observat o diferență majoră în modul în care mă simțeam cu el în spate.
Indiferent ce rucsac alegeți, luați și o husă de protecție pentru el. Este importantă. Dacă vă prinde ploaia, vă va ajuta să păstrați rucsacul și lucrurile din el uscate.
Bețele de drumeție
Unii zic:
“Nu-ți lua bețe de drumeție. Nu știi să le folosești și o să te încurce pe munte!”
Din punctul meu de vedere, afirmația este o idioțenie.
Este ca și cum ai zice:
“Nu-ți cumpăra mașină. Nu știi să o conduci și trebuie să-ți iei și permis. Hai cu căruța mai bine”.
Puteți să învățați rapid să le folosiți.
Uite, vă învăț eu aici -> “Cum se Folosesc Bețele de Drumeție? – VIDEO“
Avantajele pe care vi le aduc bețele sunt majore.
Nu știu ce să fac pentru a vă transmite ideea că bețele de trekking sunt extrem de importante.
Uitați am compus și un cântecel:
bețele de trekking sunt foarte importante, dacă nu le ai șansele să te accidentezi sunt mai mari
bețele de trekking sunt foarte importante, dacă plouă, pe munte se face noroi, dar tu o să înaintezi mai ușor pentru că le ai și o să-ți ții și echilibru cu un efort mult mai mic.
bețele de trekking sunt foarte importante, dacă nu le ai vei obosi mai repede decât unul care le are.
bețele de trekking sunt foarte importante, dacă nu le ai nu le poți folosi pentru a te apăra de câini sau de animalele sălbatice pe care nu-ți doresc să le întâlnești pe traseu.
bețele de trekking sunt foarte importante, dacă nu erau importante, nu erau prezente în toate pozele pe care și le fac cei foarte experimenți în ale muntelui.
Recomandarea mea este să vă luați din acelea care se reglează foarte rapid cu clips.
Eu folosesc și recomand Quechua All Season SH500!
Nu-ți lua din acele reglabile în trepte, cu găuri, pentru că o să-ți ia mult timp să le reglezi lungimea.
Am văzut colegi de drumeție care aveau așa ceva și care preferau să meargă cu ele setate la o lungime incorectă, mai incomod adică, decât să se apuce să le regleze la fiecare pantă care aparea pe traseu.
De asemenea, pe vreme cu vânt, bețele încep efectiv să fluiere. Asta e amuzant vreo 5 minute, dar apoi devine enervant.
Să punem rozele pe bețe sau nu?
După ce am mers o perioadă bună cu rozete de vară pe bețe (chestiile acelea de plastic care se pun la baza lor și care au ca scop ca bățul să nu se afunde în sol) le-am dat jos pentru că nu le-am mai văzut utilitatea.
După sute de km pe munte, rar mi-a fost dat să merg printr-o zonă unde bățul se afunda așa de tare încât să fie nevoie de plăcuțele respective. Eu consider că doar iarna se merită să punem plăcuțe pe bețe.
Mănuși pentru lanțuri și cabluri
În cazul unei urcări mai abrupte unde este nevoie să puneți mâna pe stânci sau pe lanțuri (cabluri) pentru a înainta, mănușile o să facă priza mai confortabilă.
Vă recomand să vă luați mănuși de cățărare, din acele fără degete.
Dacă nu doriți să cheltuiți bani și aveți deja pe acasă niște mănuși utilitare, de grădină, de sală de forță, de lucru sau pur și simplu niște mănuși subțiri de toamnă, sunt ok și acelea.
Elastice pentru bani
Ne ajută să împachetăm hainele in rucsac.
Eu le rulez și apoi pun elastice de bani pe ele.
În felul acesta ele sunt mai ușor accesibile și ocupă și mai puțin loc.
Crema pentru protecție solară
Vă recomand să folosiți cremă cu factor de protecție minim 30. Am citit undeva că diferența între factor de protecție 30 și 50 este undeva de 2%, adic aproape nicio diferență.
Dacă nu vă dați cu ea este posibil ca soarele să vă ardă pe față, pe mâini și lucrurile pot deveni destul de neplăcute.
Asigurați-vă că vă dați cu ea înainte de a pleca pe traseu și vedeți că la un interval de două-3 ore trebuie să vă dați din nou.
Asigurați-vă că o aveți cu voi indiferent de anotimp!
Este un must pentru cei care au pielea mai sensibilă și se ard ușor de la soare.
Strugurelul de buze
Îl dăm pe buze pentru a le ține hidratate, pentru a nu fi arse de soare și pentru a nu fi crăpate de vânt
Dry bags sau două pungi de plastic mari și rezistente
Ce este un dry bag?
Este un săculeț în care pui lucruri care vrei să fie foarte bine izolate de exterior din punct de vedere al umezelii.
Nu intră umezeală, dar nici nu iese.
Eu am vreo 3: unul mai mic în care pun electronicele pentru filmat și bateria externă, unul mediu în care pun mâncarea și unul mai mare în care pun hainele ude.
Dacă nu doriți să investiți bani în a cumpăra dry bags, puteți folosi două pungi mari și rezistente pe post de drybags.
Dacă plouă și vă udă sau dacă transpirați bine, o să doriți să vă schimbați de haine. Hainele ude le puneți în aceste pungi ca să nu vă udați celelalte chestii uscate din rucsac.
Un sac de gunoi
Pe munte nu există pubele de gunoi și nu există oameni care fac curățenie.
Asta înseamnă că noi trebuie să ne cărăm gunoiul pe care îl facem înapoi la civilizație.
Atentie: si materialele biodegradabile se iau de pe munte.
Cojile de banane, de exemplu. Dacă le lăsați acolo, se vede urât (este un gunoi) și mai au și proprietatea de a atrage animale sălbatice.
Hârtie igienică
Știm cu toți pentru ce este asta :)
Apa
Cantitatea depinde de cât de mult bei tu în mod obișnuit.
Cred că este ok să presupunem că un litru pentru trasee scurte (până la 4 ore) este suficient, doi litri pentru trasee mai lungi (5-8 ore) este suficient.
Eu, pentru traseele lungi (10-14 ore), îmi iau și 3 litri de apă la mine, mai ales atunci când este vară și este super cald.
Îți recomand să pui în apă săruri de rehidratare (Litorsal, de exemplu).
Le găsești la farmacie și sunt utile pentru că te ajuta să-ți refaci resursele energetice în timpul drumeției. Modifică gustul apei destul de puțin, sau cel puțin asta e percepția mea.
Ce mâncăm pe munte?
Recomandarea mea ca pe munte, dar și în viața de zi cu zi, este să mâncați sănătos, adică carbohidrați cu eliberare prelungită și alimente cât mai neprelucrate.
Asta înseamnă, de exemplu: câteva sandvișuri cu pâine integrală, piept de pui, zarzavaturi (rosii ardei, salată) sau câteva sandvișuri cu brânză și zarzavaturi.
Luați și fructe cu voi, de exemplu: două banane + un măr. Puteți să luați și niste alune, migdale și nuci crude. Sunt foarte calorice și ne ajută să susținem un efort prelungit.
Luați și niște ciocolată. Vă recomand din aceea cu concentrație mare de cacao. Aceea are și ceva nutrienți față de ciocolata obișnuită.
Mâncare se ține bine izolată în pungi în rucsac. Nu am vrea ca mirosul ei să atragă animalele sălbatice, vreun urs, de exemplu.
O atitudine pozitivă
Timpul mi-a arătat că modul în care se uită mintea mea la o activitate determină foarte mult calitatea experienței.
Am învățat în timp că pe munte, nu trebuie să mă aștept să fie totul un paradis și să mă simt fantastic în fiecare moment. Lucrurile nu funcționează așa.
Pe munte, printre momente deosebite, mai și suferi puțin și sunt și momente nasoale: momentele în care ești obosit de la atâta mers, momente în care te prinde ploaia, în care tocmai ai căzut într-un noroi, în care te pișcă o gânganie, în care de julești de o piatră, în care vântul bate de-ți îngheață mâinile etc.
În acele momente este important să păstrăm un mind-set pozitiv, prieteni.
Siguranță
Harta
Trebuie să aveți cu voi o hartă cu traseele turistice ale zonei în care mergeți.
Eu, în general, am hărți în format fizic cu mine și vă recomand asta și vouă.
Dar dacă nu aveți și nu vrei să vă cumpărați așa ceva, există o aplicație pentru telefon care se numește Munții Noștri și care vă poate ajuta la navigație.
Instalați-o și downloadați în ea harta regiunii în care faceți drumeția.
Dacă are harta în ea, aplicația funcționează chiar dacă sunteți în zone fără semnal.
Vă recomand de asemenea, să găsiți o hartă a regiunii pe net și să o pozați cu telelefonul. Să o aveți acolo în caz că nu merge aplicația.
Lanterna frontală
Sau pe scurt: “frontală”. Se folosește în cazul în care ne prinde noaptea pe munte. Să luați și baterii de rezervă pentru ea.
E foarte utilă în special în perioadele din an când se înnoptează devreme.
Când o asezați în rucsac, întoarceți invers una dintre baterii în așa fel încât frontala să nu mai meargă. Este o metodă de protecție la declansări accidentale.
Frontalele mai performante au și un buton de block la pornire.
Dar stai… chiar dacă se declanșează și se termină bateria e ok, nu?
Pentru că noi avem și baterii de rezervă, nu-i așa? :))
Trusa medicală
Eu am luat trusa medicală standard din Decathlon și am adăugat în ea: câteva pastile de Nurofen Forte, câteva tablete de Magneziu și câțiva plasturi Compeed pentru bătături.
Folia de supraviețuire
Este o pungă izolatoare termic în care ne băgăm dacă avem nevoie să ne conservăm temperatura corpului.
Este bună și pentru a ne proteja de căldură și pentru a ne proteja de frig.
Dacă, într-un mod neprevăzut, rămânem peste noapte pe munte, poate fi foarte utilă.
Fluier
Pentru a evita o întâlnire cu animalele sălbatice, cu ursul de exemplu, este recomandat să mergem pe traseu anuntându-le că suntem în zonă.
Fluierul ne ajută să facem asta, așa că folosiți-l din când în când.
De asemenea, el ne poate ajuta să cerem ajutor dacă ne-am separat de grup, am pățit ceva. E mai ușor să fluierăm decât să strigăm.
Spray anti-urs
Da. Nu râde. Chiar există așa ceva.
Este un spray cu piper pe care îl putem folosi dacă se întâmplă să ajungem într-un tete-a-tete cu Moș Martin, adică la o distanță foarte mică de el, mai puțin de 10 metri. Ia uite aici ce zic experții.
Cât costă cel mai ieftin echipament?
Pentru a afla asta, te invit să citești acest articol -> Cel mai Ieftin Echipament de Munte pentru Drumeții de o Zi în Sezonul Cald!
Cât costă un echipament de munte bun spre foarte bun?
Pentru că așa cred că este echipamentul meu, o să-l trec mai jos și o să fac calculele pe secțiuni.
Când m-am apucat de drumeții am pornit de la un echipament full Decathlon.
Apoi, pe măsură ce am mers și mai mult pe munte și am devenit și ghid, a apărut nevoia un echipament mai profi.
Nu am schimbat tot echipamentul de la Decathlon, dar o bună parte, da.
Las lista aceasta aici + prețurile ca voi să vă faceți o idee despre cât costă un echipament de munte bun spre foarte bun.
Probabil o bună parte din link-urile de mai jos nu mai funcționează. A trecut ceva timp de când am scris partea aceasta.
Picioare
Bocanci Mammut Trovat Guide II High GTX – 940 RON
Șosete Forclaz MH900 – 100 RON (50 RON/pereche)
Parazăpezi Seatosummit Alpine Event – 270 RON
Boxeri respiranți Kalenji – 20 RON
Total 1.280 RON
Mijloc
2 x Tricou lână merinos Forclaz Trek 500 – 2 x 130 RON = 260 RON
2 x Bluză de corp de lână merinos Forclaz Trek 500 – 2 x 170 RON = 340 RON
Polar La Sportiva Foehn Jacket M – 700 RON
Geaca La Sportiva Zagros Gore-Tex Jkt M – 980 RON
Mănuși Fleece Benger – 50 RON
Total 2.330 RON
Cap
Căciulă Mammut Tweak – 100 RON
2 x Buf Forclaz Trek 500 – 2 x 15 RON = 30 RON
Șapcă Mammut MTR – 68 RON
Total 198 RON
Confort
Rucsac Mammut Trion 50 litri – 780 RON
Husă Rucsac Mammut L – 95 RON
2 x Bețe de trekking Quechua All Season SH500 – 2×90 RON = 180 RON
Pungă de apă Deuter Streamer 2.0 – 155 RON
Kit de protecție solară FPS50 Wedze (cremă de protecție și balsam de buze) – 35 RON
Sac impermeabil Mammut Light 15 l – 95 RON
Sac impermeabil Mammut Light 10 l – 85 RON
Sac impermeabil Deuter Drypack 3 l – 50 RON
Total 1.475 RON
Siguranță
Frontală Black Diamond Storm – 270 RON
2 x Lanterna LED UV Hoff – 2×10 RON = 20 RON
Trusă medicală Forclaz (Set prim ajutor) – 45 RON
Folie de supraviețuire Forclaz – 8 RON
Fenix Fluier Supraviețuire – NW20 – 70 RON
Spray cu piper anti-urși Wather Bear Defender – 355 RON
Aparat cu ultrasunete împotriva câinilor Dazzer 2 – 200 RON
Briceag pentru drumeți Waldmann – 80 RON
Total 1.048 RON
Uneori da, alteori nu
Înseamnă că uneori le iau cu mine, alteori nu. Depinde de cum se anunță vremea și de dificultatea drumeției.
Cască Petzl Sirocco – 470 RON
Husă prindere caștii pe ruscac Mammut – 35 RON
Suprapantaloni Marmot PreCip Full Zip Pant – 335 RON
Pălărie de ploaie Marmot Precip Eco Safari – 160 RON
Ochelari de soare Goggle T420 Syries – 209 RON
Total 1.209 RON
Cost total
Total echipament bun spre foarte bun 7.540 RON
De unde să cumpărați?
Dacă sunteți la început cu muntele, vă recomand magazinul Decathlon.
Așa cum puteți vedea aici, acolo puteți găsi soluții low-cost pentru echipament.
Dacă mergeți pe munte des și aveți și un buget mai mare pentru asta, vă recomand să analizați și oferta magazinelor care vând echipament mai performant, dar și mai scump: gen Nootka sau Himalaya!
Concluzii
Sunt de acord că pentru cineva care abia se apucă de mersul pe munte, numărul de chestii din lista de echipament poate părea copleșitor și poate la anumite puncte îi vine să spună:
“Ha, ha! Hai, mă, că nu am nevoie eu de așa ceva. N-ajung eu în situația respectivă!”
Cu toate acestea, aceeași persoană după vreo 20 de drumeții poate foarte bine să zică:
“Da, mă! A avut dreptate Sorin <socializatorul>! Pe munte este nevoie de tot ce este scris aici!”
Voi ce părere aveți, prieteni? Am uitat să pun ceva în echipament?
Sau este ceva pus în plus, dar de care nu avem nevoie cu adevărat?
Vă invit să-mi lăsați un comentariu mai jos cu opinia voastră!
Să ne vedem cu bine pe munte,
Sorin Rădan – Ghid montan Socializează cu Noi
Bună ziua!
Aparatul cu ultrasunete împotriva câinilor Dazzer 2 l-ați folosit vreodată? E eficient?
Salut. Da. L-am folosit. Este eficient. Problema este că nu merge pe toți câinii. Merge cam pe 3 din 4. Eu îl folosesc în combinație cu spray-ul de urs. Dacă câinii nu reacționează la Dazzer 2, și nu am altă alternativă, folosesc spray-ul. Am avut o situație de genul și spray-ul m-a salvat de câini.