Salutare, prieteni
Sorin de la Socializează cu Noi aici. Astăzi o să vă spun povestea drumeției noastre la Cabana Mălăiești și la Hornul Mare al Mălăieștilor.
Am mers într-o sâmbătă tomnatică de septembrie, pe 26.
Miercuri, în săptămâna drumeției, știam că vor merge cu noi două Carmen: Carmen G. care a mai fost cu noi în drumeția de pe Vârful Postăvaru, pe Valea Șerpilor și o Carmen T. care era la prima drumeție EDM.
Din conversația pe care am avut-o cu Carmen T., am înțeles că e o persoană care merge pe munte în mod obișnuit, dar că nu a mai fost demult de Cabana Mălăiești și că îi este dor să meargă.
Zis și făcut. Accept înscrierea ei. Joi, pe la 10:00, mă sună Ada, care a fost cu noi pe Valea lui Stan.
“Bună dimineața, Ada”
“Bună dimineața a fost când m-am trezit eu, Sorin.” (Ada se trezește pe la 4:30)
“Da. Eu m-am trezit la 08:00, deci aici în sectorul 5 e încă dimineață.”
“Vreau să merg în drumeție sâmbătă.”
“Bine, Ada. Vezi că se anunța vreme închisă. Să ai toate chestiile din echipament cu tine să nu avem probleme cu frigul și ploaia.”
“Da. Mâine mă duc la Decathlon să-mi iau niște chestii mai groase. Vreau să-mi iau și o geacă nouă de ploaie. Ce-mi recomanzi?”
“Ada, nu știu oferta feminină de geci de ploaie de la Decathlon, dar ți-aș recomanda să-ți ceva peste medie ca preț, ceva pe la 300 RON.”
În fine, discuția a fost mai lungă, Ada m-a întrebat și de parazapezi, bețe de trekking, bluze de corp, polare și m-am bucurat că o avem. Înseamnă că Ada se gândește să transforme mersul pe munte într-o activitate pe care să o practice regulat. Punea întrebările pe care care mi le-am pus și eu atunci când m-am apucat de munte.
Vine vineri. Fac grupul de whatsapp al drumeției, trimit oamenilor ultimele detalii legate de călătorie și starea vremii și apoi primesc o veste proastă: Carmen T. nu mai poate să meargă. Obligații familiale. Trebuie să meargă cu copii undeva. Îmi pare rău să aud asta. Era prima ei drumeție cu noi, adică oportunitatea de a ne face un prieten nou. Rămânem să ținem legătura pentru alte drumeții.
Prognoza meteo pentru zona Mălăiești era cu șanse mari de ploaie, peste 70%, în a doua parte a zilei, chiar ploaie cu descărcări electrice după ora 15:00.
Sâmbătă la 5:00 pornim din București și la 7:50 eram lângă Cabana Schiorilor din zona Râșnov, în zona Uzinei Electrice Râșnov, punctul de plecare în traseul bandă albastră spre Cabana Mălăiești pe Valea Glăjeriei. Ne echipăm. Facem poza de before și ne punem pe drum. Las stațiile radio în mașină. Fiind grup de 3 persoane vom fi tot timpul unul lângă celălalt, deci nu avem nevoie de ele.
O învăț pe Ada să-ți regleze bețele de drumeție și să le folosească. Ada se uitase la video-ul meu “Cum să folosești bețele de trekking?”, dar nu exersase mersul cu ele până acum. Îi explic ce și cum și începe să le folosească așa cum trebuie.
Ada: “Aaa… acum simt că mă ajută. Ce tare. Parcă fac parte din corpul meu.”
Eu: “Ei. N-aș merge chiar așa de departe, dar da. Ne ajută bețele.”
Râdem toți trei.
Prima parte a traseului este pe drum forestier. Fie vorba doar între noi, mai puteam să mergem încă doi kilometri jumate cu mașina pe drumul ăla de la parcarea unde am lasat-o. Nu am făcut-o pentru că ar fi fost ilegal. Am fi intrat cu mașina în parcul natural Bucegi și asta este menționat ca interzis pe panourile informative pe care le poți vedea prin pozele de mai jos.
La 9 fără 5, după 45 de minute pe forestier, traseul bandă albastră întră în pădure. Și noi cu el. Este acolo o zonă cu o masă de popas și un pod.
Fetele sunt în formă, așa că nu luăm pauză acum și pornim prin pădure. O experiență diferită. Aproape se făcuse întuneric de la câți copaci străjuiau poteca. Întâlnim și două șopârlițe. Pe a doua o prindem și în poză.
9:10 Găsim un luminiș și luăm prima pauză de 10 minute. Mâncăm niște batoane cu cereale și ne odihnim. Vremea e frumoasă. Soarele matinal se vede deja printre copaci. Mai avem două ore până la cabană așa că ne pornim la drum. Întâlnim imediat traseul cruce albastră care merge la Cabana Diham, însă noi ținem dreapta spre Mălăiești. Începe o zonă cu urcuș serios. Gâfâim puțin. Facem și o mică pauză ca să ne dăm jos hainele groase.
Ne întâlnim cu un grup de 10-12 copii de 5-7 ani cu doi însoțitori.
Eu, glumeț: “Mergeți pe vârf, nu?”
Doamna însoțitoare râde: “Nuuu, dar sperăm să ajungem până în căldare să vedem niște capre negre” (se referea la terasa glaciară de la 1915m unde începe Brâna Caprelor în zona Mălăiești)
După ce trec copiii, zic: “Ce tare ar fi fost să iau contact cu muntele de la vârsta lor, da na… e bine și la 30 și”. Carmen mă completează “Sau la 50 si… ca mine”.
Ajungem la belvederea de pe traseu. Nu știu cum îi zice sau dacă are vreun nume. Se vede bine Măgura Codlei de acolo. Este și o măsuță de popos acolo. Faină treabă. A început să plouă, așa că ne punem hainele de ploaie. Facem pozele de rigoare și mergem mai departe.
Din acest punct, cu două excepții, două poienițe, vom merge prin pădure până la cabană. Mă pun pe cântat. “Când Bucegii dau zvon de piatră și izvoare. Oriunde ai fi răspunde la a lor chemare.”
Ploaia se oprește. Ne dezbrăcăm de haine. La 11:10 ajungem la cabană. Este frig, așa că intrăm înăuntru să facem popas. Masa nu se servește încă. Este prea devreme. Eu iau un ceai și o prăjitură a casei: o negresă. Ce bine se simte ceaiul ăla.
“Fetele, hai să facem în felul următor: ploaia s-a oprit și tunete nu am auzit până acum. Hai să urcăm până în apropiere de hornuri și să decidem acolo dacă le urcăm sau nu.”
Zis și făcut. După 30 de minute la cabană, timp în care ne-am relaxat, în care am fost la toaletă și ne-am odihnit, pornim din nou la drum. Urcăm pe bandă albastră spre Hornurile Mălăiești. Peisajul este fantastic în față și pe laterale uriași de piatră. În spate Muntele Postăvaru. Începe un vânt puternic care ne bate exact din față, așa că ne echipăm bine. Poteca este stâncoasă. Se cunoaște că suntem la 1800 metri altitudine. Fetele se țin bine și ritmul de mers este bun. Trecem pe lângă herghelia de cai a Mălăieștilor. Cu ei cară oamenii de la cabană cele necesare.
Ajungem la Terasa Glaciară din zonă. Acolo traseul se bifurcă și în stânga este Brâna Caprelor. Ce mici suntem față de munții din jur. Noi ținem dreapta spre Hornuri. Se văd deja. Sunt în ceață. Îi dăm înainte și la 13:00 ajungem la baza lor. Așa cum poți vedea în poze peisajul în care ne deplasăm parcă este desprins din filmul “Lords Of The Rings”, mitic, nu alta.
“Fetelor, este 13:00. La 14:00 o să înceapă o ploaie serioasă aici. Dacă urcăm, o să urcăm pe uscat, dar o să coborăm pe pietre umede și o să fie chinuitor și cu risc mărit de accidentare. Hai să ne oprim aici pentru astăzi. Ne întoarcem la cabană, masa este gata și ne relaxăm. Zeii vremii au fost darnici și cred că am obținut maxim de la munte azi. Ce părere aveți?”
Fetele sunt de acord. Facem pozele cu drona, că doar nu degeaba am cărat-o până acolo și ne punem pe coborâre. Imediat ce ne punem în mișcare ploaia reîncepe. Bine anticipată retragerea.
În timp ce coboram vedeam în dreapta muntelui Postăvaru o cabană. Semăna mult cu Diham, dar mi se părea că este prea departe de locul în care suntem ca să fie Diham. De la cabanierul de la Mălăiești am aflat că mă uitam la cabana “3 Brazi”.
la 14:00 când am revenit la cabană, lucrurile erau mult mai animate ca la 11. Erau ceva turiști. Ne-am luat de mâncare și am convenit să poposim mai mult: 45 de minute.
Carmen a mers afară să se conecteze cu natura. Eu și Ada am stat în sala de mese la povești din copilărie, doar că Creangă nu era prezent, așa că au fost ale noastre. Acolo la Cabana Mălăiești, este și un loc de citit pus la punct de Biblioteca Județeană Brașov și cărți care sunt puse gratuit la dispoziția turiștilor, așa că dacă vrei să citești ceva în creierii munților ai cum să faci asta. Să nu mai spui la nimeni, dar mi-am luat încă o prăjitură și încă un ceai, în plus față de cele de la 11.
La 15:15 ne-am luat la revedere de la cabană și am plecat spre mașină. În pădure ne-a plouat bine, bine. Noroc că am avut echipament bun anti ploaie și bețele ne-au ajutat să ne echilibrăm pe poteca alunecoasă. La 17:20 eram la mașină. Ne-am schimbat de hainele de munte și am pornit spre București.
Am mai făcut un popas la benzinăria Etu, la Ploiești și asta a dat șansa Adei să împartă cu noi niște biscuți foarte sănătoși (Da, cei de la Etu au așa ceva). Mulțumim, Ada. La 21:00, după reprize multiple de socializare și cântat auto, ne luam la revedere în București. A fost o drumeție perfectă. Mulțumesc, fetelor.
Aveți grijă de voi, prieteni. Ne auzim la următoarea postare.
Sorin – Ghid Național Socializează cu Noi
Galeria Foto
Click AICI pentru a citi povestea acestei drumeții pe blog.
