Salutare, prieteni :) Sorin de la Socializează cu Noi aici. Astăzi vă spun povestea drumeției grupului nostru vesel în Piatra Craiului pentru că Sâmbătă, 5 septembrie, am mers acolo să urcăm pe Vârful Piatra Mică la 1816m altitudine. Cu câteva zile înainte de drumeție, miercuri, și după aventura solicitantă de pe Vârful Moldoveanu de săptămâna trecută, doar doi colegi de munte: Carmen și Petru mă anunțaseră că doresc să vină în excursie, așa că nu eram sigur că o să mergem. Mă gândeam că decât să merg în grup atât de restrâns, mai bine urc singur și folosesc ziua pentru a filma un tutorial legat de mersul pe munte care să-i ajute pe începători.
Mă bucur că nu am dat curs acestui gând pentru că vineri mă sună Cristi, un elev de-al meu de la dansuri și îmi zice că vrea să meargă și el. Și că vrea să vină cu Mara, fiica lui cea mică. Apoi îmi dă mesaj și Vali, un obișnuit al excursiilor EDM (și o persoană de milioane, apropo) cu care merg pe munte de mult și îmi zice că vrea și el.
Deja eram 6. Frumos. Aveam cu cine socializa în drumeție.
Pe la ora 21:00 vineri, primesc un mesaj pe Whatsapp: “Mai aveți locuri pentru mâine?”. Mesajul venea de la Antonio, cineva care nu mers cu noi până acum. Îl sun pentru “interviu”.
Nu râde. Așa fac cu toți oamenii care merg cu noi pe munte. Vreau să mă asigur că ei se vor simți bine cu grupul și că grupul se va simți bine cu ei, că nu au probleme medicale sau ceva de genul. Vorbim. Îl întreb de echipament, mă asigur că a citit regulamentul drumețiilor noastre și că are abilități pentru a urca acel traseu ușor delicat din Piatra Craiului. Discuția merge bine. Înțeleg de la Antonio că a făcut foarte multe drumeții montane în ultimii ani (vreo 80) și mă bucur că merge în tură cu grupul nostru de începători. O să ne împărtășească din aventurile lui și noi o să-i povestim din ale noastre. Îi dau avizul de participare și rămâne să ne vedem peste 8 ore.
La 5:00 fix toată lumea era în București la punctul de întâlnire. Petru merge în mașină cu Vali. Eu merg cu Carmen și cu Antonio. Cu Cristi și cu Mara rămăsese să ne întânim la Fântâna lui Botorog pentru că ei, cu o zi înainte, erau deja în Câmpina.
Pornim la drum și la 8 și ceva intrăm în Parcul Național Piatra Craiului pe la Zărnești. Parcul era deja aglomerat cu mașini, dar avem noroc și găsim locuri de parcare chiar lângă fântâna lui Botorog. Ne echipăm, facem poza de “Before” și o mică sedință în care cei care nu se cunoșteau deja, fac cunoștință.
Îi dau stația radio lui Cristi și îl pun în fața grupului. Este cel mai puțin pregătit fizic din grup, așa că el va stabili ritmul nostru de mers. Dau indicații ca să nu fie depășit și rămân în spate cu cealaltă stație.
La 8:30 pornim la pas prin pădure. Vremea e superbă. Singura chestie care mă îngrijorează este faptul că din mașină creasta se vedea învăluită într-un nor. Deja încrucișasem degetele ca să avem noroc și când ajungem sus să nu mai fie norișorul pe acolo. După 50 de minute de mers ajungem la un izvor unde este și o masă de popas. Anunț pauză 10 minute. Ne dăm rucsacii jos. Ne relaxăm. Bem apă. Ronțăim niște batoane.
Urma să trecem pe lângă un vârf când ajungeam în poiana Zănoaga și nu-mi aduceam aminte numele lui. Scot harta și îl văd pe hartă: Vârful Glemeii 1384m.
Încep o discuție cu Mara. Mara are 11 ani apropo.
Eu: “Mara, hai să te învăț să citești o hartă. Vezi mormolocul ăsta albastru de aici?”
Mara: “Da”
Eu: “Este izvorul de acolo” Și îi arăt izvorul care se afla la câțiva pași de noi. “Dacă ăla este izvorul cum ne dăm seama la ce altitudine suntem?”
Mara se gândește puțin și apoi zice “Nu știu.”
Eu: “Ok. Vezi liniile astea care sunt pe toată harta și care, din când în când, au numere pe ele?”
Mara: “Da”
Eu: “Astea se numesc curbe de nivel și dacă vrei să știi la ce altitudine, la ce înălțime suntem trebuie să te uiți ce scrie pe cea mai apropiată curbă de nivel față de locul de pe hartă în care suntem”
Ne uităm la hartă și aflăm că suntem la 1100 m și că am plecat de la 850m. Concluzionăm că grupul nostru vesel urcă cu 250m altitudine pe oră, adică un ritm bun, nici susținut, dar nici foarte lent.
Încheiem pauza și ne punem în mișcare pe potecă.
În 20 de minute ieșim din pădure și ajungem în Poiana Zănoaga. Creasta tot acoperită de nori. Damn. În spatele nostru Bucegii, și ei acoperiți. Double Damn.
Mergem prin poiană. Facem poze. Trecem pe lângă Stâna Zănoaga. Oile nu sunt acasă. Mergem printr-o zonă plată.
Eu: “Mara, dacă nu urcăm și nu coborâm înseamnă că mergem pe …?”
Mara: “Pe munte.”
Eu: “Da. Pe munte, dar pe curbă de nivel, da?”
Mara: “Da”
La 10:30 ajungem la Curmătura. Ne întâmpină Portocală, pisica celebră a cabanei. Carmen o pozează. O pozez și eu. Foarte obișnuită cu pozele Portocală. Știa să stea în ele. Ajungem pe terasa cabanei. Muki, Saint Bernard-ul de serviciu de la Curmătura doarme tolănit pe terasă. Este lordul locului, așa că o face exact în mijlocul ei. Cine vrea să treacă, trebuie să-l sară. Îmi zic în minte mea “Nu se mai însoară ăsta.” Masa se servește abia de la 12:00, așa că luăm doar un ceai și o prăjitură de mere cu răvaș. Bun îi ceaiul ăla cald. Ne distrăm discutând răvașele. Scot drona. Facem niște poze cu noi în fața cabanei de la distanță. Mai erau două grupuri la cabană. Tot mici, ca al nostru. La 11:00 dau semnalul de plecare și pornim spre Șaua Crăpăturii pe punct albastru.
“De vrei să știi ce-i munte să treci prin Crăpătură. Să treci de Vârful Turnu, să mângâi stânca dură.”
zice imnul Pietrei Craiului.
Ajungem rapid acolo. Ne delectăm cu priveliștea de la belvedere, facem câteva poze cu Acul Crăpăturii, o stâncă de forma unui… wait for it… AC și admirăm peretele muntos dinspre vârful Turnu. În dreapta, cum te uiți spre Valea Crăpăturii, se vede zona prin care trebuie să urcăm spre Piatra Mică. Îl rog pe Antonio să-mi facă și mie două poze și apoi ne punem în mișcare.
Ajungem în zona în care începe urcarea serioasă. Partea riscantă și greu acum începe. Carmen scoate o cască de protecței și și-o pune în cap. Îmi place asta. Este o piesă de echipament pe care eu o menționez în tutorialul video despre echipament și pe care și eu o folosesc pe munte. “Dar de ce nu am luat-o astăzi?” întrebi. Pentru că o iau doar pe trasee care implică o durată mai mare de mers în zone cu risc de cădere pietre (sau de cădere în general) decât cea aferentă traseului de astăzi.
Pe zona asta merg primul. Dacă este nevoie, vreau să pot da indicații colegilor legat de modul de parcurge a zonei. Cristi și Mara, cei mai puțini experimentați, lângă mine. Carmen, Vali, Petru la mijloc, Antonio, ultimul cu stația.
Începem să urcăm. Panta este abruptă, așa că ne ținem cu mâinile de stânci. Avertizez grupul să calce cu atenție ca să nu disloce pietre care ar putea răni colegii de mai jos. În jos, în dreapta se vede foarte micuță cabana Curmătura. Suntem deja la primul lanț, la primul cablu. Este într-un horn. Urcarea este aproape verticală. Aud vocea mirată a Marei:
“Waw. Acolo trebuie să urcăm?”
“Da. Eu o să urc primul și tu o să vii după mine.”
Mara și Cristi nu au mai fost prin zone din acestea expuse. Știam asta când am vorbit cu ei legat de participarea la drumeția de astăzi. Cristi îmi spusese că fetele au mers prin parcurile de aventură și că nu au probleme cu înălțimea. Termin de urcat hornul. Mă așez la capătul lui și observ urcarea colegilor. Mara urcă cu atenție și cu curaj. E bine. Nu vor fi probleme pe zonele care urmează. Ne întâlnim cu doi turiști care parcurgeau traseul în sens invers. Poteca este îngustă așa că ne așteptăm unii pe alții pentru a avea loc
Ajungem la un alt horn, după el, o zonă abruptă cu cablu. Acolo întâlnesc un grup de fete începătoare care veneau din față. Parcugeau zona cu dificultate. Nu știau cum să o facă. Neinspirată alegere să coboare pe acolo. O zonă montană periculoasă, expusă, se urcă mult mai ușor decât se coboară. Le spun colegilor să stea câțiva metri mai în spate, în afara zonei din care puteau cădea pietre și le asist verbal pe fete să coboare lanțul respectiv.
Merge lent treaba, dar reușim să o ducem la bun sfârșit. Trec toate fetele în siguranță și noi ne reluăm parcursul. Mă bucur de câte ori reușesc să ajut turiști începători pe traseu. Mă bucur că au ales să vină pe munte decât să stea acasă. Poate se îndrăgostesc de el.
Ieșim în creastă. Victorie: Norul de dimineață plecase. Se vedea totul clar, senin. Ne bucurăm de peisaje. Facem poze. Se vede Măgura Codlei, Postăvaru, Piatra Mare, Bucegii, adică toți “prietenii” noștri din drumeții.
Toată lumea pe poze și cu zâmbetul până la urechi. Ajungem și pe vârful Piatra Mică. Acolo este doar un panou informativ. Vârful nu este marcat și este și în jnepeniș. Facem o pauză scurtă de poze și apoi mergem spre Crucea Eroilor care se vede la câteva sute de metri în zare. Acolo o să facem pauza de masă pentru că este o zonă mai mare unde putem facem popas.
La cruce mai erau 10-15 oameni care luau și ei pauză și se bucurau de peisaj. Super. Oportunități de socializare. Schimbăm impresii cu un grup de la Arad care era acolo. Ei ne povestesc de munții în care merg ei, noi de munții în care mergem noi. Tare treabă. Facem poze. Filmez cu drona un clip care să surprindă atmosfera de pe vârf. Ce clar se vede Zărneștiul. 30-40 de minute facem popas,
Începem să coborâm cu noii colegi de discuție, dar ei, sunt alergători montani și vor să meargă pe vârful Ascuțit după asta, așa că ne luăm la revedere și îi vedem cum ne lasă în urmă rapid.
Zona asta de traseu între Crucea Eroilor și Poiana Zănoaga nu este simplă. Este multă stâncăraie și panta este abruptă, așa că o parcugem lent și cu mare atenție. Dăm peste un grup de fete din Brașov care au același ritm ca și noi. Intră în vorbă și schimbăm impresii. Sunt persoane de treabă. Este uimitor cum muntele aduce pe el oameni care au aceleași valori.
Pe la 15:00 ajungem în Poiana Zănoaga. Le spun colegilor ce am putea să facem în continuare: Fie coborâm la Fântâna lui Botorog într-o oră și apoi, în drum spre București, mergem să mâncăm ceva în Bușteni sau mergem la Cabana Curmătura, luăm masa și apoi coborâm prin Prăpăstiile Zărneștiului. 30 minute până la Curmătura. 2h 30minute pâna la mașini prin Prăpăstii. Carmen vrea prin Prăpăstii, Vali și Petru zic că pentru ei este ok oricum, Cristi îmi spune că Mara și el sunt foarte obosiți și că ar prefera să meargă direct la Botorog. Iau decizia de a merge cu toții la Fântâna lui Botorog. Prăpăstiile rămân pentru altă data.
Trecem prin Poiana Zănoaga. Oile s-au întors de pe munte. Le facem poze. Este și un țarc cu vaci acolo. Un cioban mulge o vacă. Îl pozez. Nu am mai văzut o asemenea imagine de când eram copil și mergeam la țară la bunici. Faină treabă.
În zare Bucegii se văd superb. Intrăm în pădure. Ne întâlnim cu mulți oameni care urcă să petreacă noaptea pe munte. Trebuie să încercăm și noi asta.
În apropiere de finalul de traseu, Mara, cu lacrimi în ochi, zice:
“Eu nu mai pot să merg.”
Eu:”Cum așa?”
Ea: “Mă dor rău picioarele. Mă strâng adidașii.”
Eu: “Vrei să ne oprim puțin?”
Ea: “Nu”
Eu: “Bine. Hai să mergem atunci. Mergem mai încet, da?”
Ce se întâmplase? De la atâtea ore de mers, picioarele Marei se umflaseră și adidașii o strângeau foarte tare. De aceea atunci când se aleg încălțări de munte, ele trebuiesc să fie mai mari cu un număr sau cu o jumătate de număr decât încălțările de oraș. Mara a învățat asta “the hard way”. Petru sugerează să-i dăm o pereche de bețe ca să se sprijine în ele. Bună idee. Îi dau bețele mele. Începe să meargă cu ele.
“Te mai doare, Mara?”
“Mai puțin.”
În 10 minute terminăm traseul. Este 16:30. Facem poza de After. Cristi și Mara sunt obosiți tare și merg direct la Câmpina. Ne despărțim de ei acolo și purcedem spre Bușteni. În mașină este prea liniște, așa că mă apuc să cânt. Niște cântece de munte și apoi și Adele. Antonio doarme dus. Carmen admiră munții din mașină. La Bușteni oprim la locul nostru obișnuit și stâm vreo oră la terasă. Socializăm.
La 22:00 ajungem în București. Ne promitem să ne vedem data “aviatoare” și ne despărțim. A fost o tură perfectă.
Cum Arată o zi pe Vârful Piatra Mică?
Galeria Foto
Click AICI pentru a citi povestea acestei drumeții pe blog.
